Condusă cu 0-3 la pauză de către Sepsi, şansele la play-off ale lui U Craiova 1948 au devenit aproape inexistente încă dinaintea pauzei. Totuşi, din dorinţa de a întoarce scorul, Adrian Mititelu a părăsit loja între reprize şi a recurs la un gest drastic.
”Finala” pentru play-off, dintre Sepsi şi U Craiova 1948, se anunţa ca unul dintre cele mai interesante meciuri de până acum ale sezonului, dar concluzia a devenit evidentă încă din primele minute.
Covăsnenii au deschis foarte rapid scorul, în minutul şapte, înainte de a îşi dubla avantajul 10 minute mai târziu şi a marca, din nou, în minutul 44, stabilind scorul de ”masa verde” încă dinaintea pauzei.
Mititelu a plecat din lojă la pauza meciului cu Sepsi
Camerele l-au surprins pe Adrian Mititelu după a doua reuşită a gazdelor, iar patronul era vizibil supărat de jocul prestat de echipa sa, astfel că, la pauză, a luat o decizie drastică. Un alt oficiali şi-a înecat altfel amarul, cu o ţigară!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sursele Orange Sport au dezvăluit că finanţatorul clubului oltean a coborât la vestiar, pentru a încerca să îşi motiveze jucătorii şi a îi ”împinge” către o revenire nesperată în partea secundă.
În plus, oltenii au efectuat şi două schimbări la pauză, Radu Negru şi Aurelian Chiţu fiind înlocuiţi de Lorenzo Paramatti şi Sekou Sidibe, dar în zadar.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În minutul 50, Pavol Safranko a reuşit să puncteze pentru 4-0, iar orice fel de speranţă la o revenire a oltenilor a dispărut, mai ales că jocul a fost dominat apoi în continuare de gazde.
Sepsi, o nouă prezenţă în play-off
Aşadar, Sepsi urmează să bifeze a treia calificare în play-off din ultimii cinci ani, în timp ce U Craiova 1948 va avea obiectivul de a prinde barajul pentru cupele europene din play-out.
Covăsnenii vor începe play-off-ul cu 21 de puncte, la cinci lungimi de Rapid, ocupanta locului cinci, în timp ce oltenii vor avea 20 de puncte în play-out.
Ar putea apărea şi mai multe probleme pentru cei de la U Craiova 1948, în contextul în care UTA Arad, aflată pe penultimul loc, se va afla la doar şase lungimi în urma lor, într-unul dintre cele mai strânse play-out-uri de când a fost adoptat acest sistem competiţional.
- Citește și
- VIDEO | CSA Steaua - Unirea Dej 3-0! ”Militarii” s-au impus în Ghencea, dar în tribune a ”bătut vântul”
- Cum a comentat un oficial al FRF gestul sfidător făcut de Mititelu înainte de Sepsi - U Craiova 1948: ”Nu îşi are rostul aşa ceva”. Ce a spus Dioszegi | EXCLUSIV
- Panduru, pus pe glume! Fotbalistul care aduce ”5.000 de femei în tribună”: ”Are pachetul mare de tot. Mai leşină una, alta” | VIDEO EXCLUSIV
- ”Mergeam cu el la urgenţe, era cu bandaje”. MM Stoica, poveste fabuloasă despre Mihai Neşu şi Bănel Nicoliţă: ”Aveam pariuri” | VIDEO EXCLUSIV
- Aventura lui Jo în România a luat sfârşit înainte să înceapă! Brazilianul a plecat din ţară, după ce a auzit condiţiile CFR-ului. Ce a putut să îl deranjeze
- Cea mai mare lovitură din cariera lui Giovanni Becali? MM, dat pe spate: ”Kvaratskhelia a fost mai ieftin!” | EXCLUSIV
- Probleme pentru un tehnician din Superligă dacă echipa sa dezamăgeşte în play-off? Analiza lui Panduru şi Zotta: ”Au spus asta de la început” | EXCLUSIV
- ”Te gândeşti că ar fi câştigat campionatul cu el”. Ar fi avut FCSB şanse mai mari la titlu cu un alt antrenor? Analiza lui Panduru şi Moldovan | VIDEO EXCLUSIV
Afla mai multe despre: adrian mititelu