You are here:

MM Stoica, savuros după ce Pintilii, delegatul FCSB-ului, a fost desemnat antrenorul etapei: ”Să facă Strizu plângere” | EXCLUSIV

MM Stoica, savuros după ce Pintilii, delegatul FCSB-ului, a fost desemnat antrenorul etapei: ”Să facă Strizu plângere” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

LPF a alcătuit echipa rundei cu numărul 24 şi l-a desemnat pe Mihai Pintilii (37 de ani), delegatul FCSB-ului, antrenorul etapei. Invitat în studioul Orange Sport, MM Stoica a făcut un comentariu savuros la adresa alegerii făcute de cei de la Ligă.

Scandalul din jurul licenţelor de antrenor din Superligă s-a mai liniştit în ultima vreme, după ce, iniţial, Lucian Burchel părea să fi pornit un război cu ”delegaţii” şi ”secunzii” de prin România.

Deocamdată, nicio decizie nu a fost luată în cazul lui Mihai Pintilii, iar FRF transmitea acum scurt timp că nici nu se va lua vreuna, întrucât acesta nu ar încălca regulamentul.

”Să facă Strizu plângere”

Deşi toată lumea ştie că el este cel care o pregăteşte pe vicecampioană, în acte tot Leo Strizu figurează ca antrenor principal, iar, oficial, chiar aceasta este funcţia sa.

În acest context, LPF a făcut o gafă de proporţii în urma acestei etape, după ce l-a desemnat pe Mihai Pintilii, delegatul FCSB-ului, cel mai bun antrenor al etapei.

Întrebat despre această ”performanţă”, MM Stoica a făcut un comentariu savuros, sugerând că Leo Strizu, ”adevăratul” antrenor al vicecampioanei, ar trebui să depună plângere.

MM Stoica, savuros după ce Pintilii a fost desemnat antrenorul etapei

Să facă Strizu plângere. Cum a făcut (n.r. LPF) echipa asta? Bahassa e atacant, mai erau mijlocaşi e pus acolo, un Şut...

Probabil că Şeroni e în echipa etapei că a dat gol din penalty, Larie că a dat gol din penalty... cine dă gol din penalty şi e fundaş e în echipa etapei”, a comentat MM Stoica, la Orange Sport.

Basarab Panduru a notat că o astfel de alegere din partea LPF denotă că cei de la Ligă îl recunoscut pe Pintilii ca antrenorul FCSB-ului, deşi acesta nu ocupă oficial funcţia.

LPF îl recunoaşte (n.r. pe Pintilii ca antrenor) înseamnă. Aşa pricep. Una recunoaşte antrenorul, una (n.r. FRF) nu. Nu ai cum să îl pui dacă nu e”, a adăugat Basarab Panduru.

Într-un interviu pentru Orange Sport, Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al FRF; a vorbit despre scandalul din jurul lui Mihai Pintilii.

Oficialul Federaţiei Române de Fotbal, fost antrenor la FCSB, a afirmat că delegatul vicecampioanei nu încalcă cu absolut nimic regulamentul.

Între timp, a fost sancţionat pentru declaraţiile făcute.

Afla mai multe despre: mihai pintilii 

viewscnt
Articole similare