Invitat în studioul Orange Sport, Basarab Panduru a recunoscut că a fost şocat de U Cluj în ultima etapă. Fostul ”tricolor” nu se aştepta ca, după ce i-au plăcut primele două meciuri ale ”şepcilor roşii” cu Ioan Ovidiu Sabău pe banca tehnică, ardelenii să fie umiliţi într-un asemenea hal.
Sezonul regular al Superligii este tot mai aproape de final, cu doar şase etape rămase până când vor începe play-off-ul şi play-out-ul.
Dacă se cam ştie deja cine se va clasa pe primele şase locuri, în play-off mai există destul loc pentru surprize, mai ales că diferenţa dintre echipe nu va fi mare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Nu mă aşteptam la aşa ceva”
Invitat în studioul Orange Sport, alături de MM Stoica, Basarab Panduru a dezvăluit cum crede că va arăta clasasamentul la finalul sezonului regular.
Experţii au analizat jocurile rămase, dar şi cele din etapa de abia disputată, cea cu numărul 24, iar Panduru a recunoscut că a fost şocat de o echipă din Superligă.
Ioan Ovidiu Sabău a fost readus pe banca tehnică a lui U Cluj, iar primele două meciuri după revenirea acestora au fost chiar impresionante.
Dar, la al treilea, dezastrul a lovit, iar ”şepcile roşii” au pierdut cu 0-5 în faţa celor de la U Craiova 1948, pe un Ion Oblemenco lăsat complet gol, la ordinul lui Adrian Mititelu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Basarab Panduru a afirmat că, după ce văzuse primele două meciuri cu Sabău pe Cluj Arena, nu se aştepta la un astfel de rezultat din partea ardelenilor.
Echipa din Superligă care l-a şocat pe Panduru în ultima etapă
”U Cluj mi-a plăcut cu Sabău primele două meciuri, nu mă aşteptam la 5-0 ăla, nu mă aşteptam. În primul meci, au vreo 20-30 de şuturi spre poartă, 14 la poartă, ocazii cu grămada, trei-patru scăpaţi singuri.
Ceva... n-am văzut, <<unde a stat Sabău până acum cu fotbalul ăsta??>>. După aia, meciul trei, 5-0...”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
Aflată pe locul 14 în prezent, doar trei puncte, respectiv şapte o desparte pe U Cluj de UTA Arad şi CS Mioveni, ocupantele ultimelor două locuri din Superligă.
”Şepcile roşii” sunt deja la al treilea antrenor din această stagiune, după ce au început campionatul cu Erik Lincar, înainte de a îl aduce pe Eugen Neagoe în locul acestuia.
- Citește și
- Becali a plătit aproape un milion de euro pentru el, dar fotbalistul ”nu există” la FCSB. Explicaţiile lui MM Stoica: ”Pe el nu l-a scos nimeni” | EXCLUSIV
- Unul dintre tinerii de mare perspectivă ai Farului, urmărit de oficialul FCSB-ului ”de mult”: ”L-am studiat, e foarte bun” | EXCLUSIV
- ”Are mare calitate”. Panduru, cuvinte la superlativ despre jucătorul de la FCSB care ”pune presiune pe adversari”: ”Ştie ce trebuie să facă” | EXCLUSIV
- ”Cum să îl ai acolo şi să îl pierzi?”. Petrescu, ”certat” că a renunţat la fotbalistul de care ”avea nevoie”: ”Tu nu vezi asta” | EXCLUSIV
- ”Nu am mai văzut aşa ceva”. Ce au putut să facă jucătorii FCSB-ului la derby-ul cu CFR. Moldovan a rămas mască | VIDEO EXCLUSIV
- Un fotbalist de la Rapid, propus în Premier League: ”Cum să dai 65 de milioane când poţi să îl iei pe el? / Nu o să mai vedem asta la noi” | VIDEO EXCLUSIV
- Echipa visează la un titlu istoric, dar Viorel Moldovan nu îi dă nicio şansă: ”Nu poţi să emiţi pretenţii la campionat aşa” | EXCLUSIV
- Primul jucător pe care îl va cumpăra Farul în vară? Starul din Superligă ar fi interesat de transfer: ”Vom discuta cu ei”
Afla mai multe despre: basarab panduru