You are here:

O dronă a „spionat” antrenamentul unei naţionale de la EURO 2024. A fost declanşată o anchetă, după ce s-a observat că nu aparţine echipei

O dronă a „spionat” antrenamentul unei naţionale de la EURO 2024. A fost declanşată o anchetă, după ce s-a observat că nu aparţine echipei
Comentarii

O dronă care nu aparţinea echipei Elveţiei a survolat marţi terenul de antrenament al naţionalei helvete, în timp ce jucătorii se pregăteau pentru confruntarea cu Scoţia.

O dronă a „spionat” antrenamentul elveţienilor

Eveniment amuzat în timpul antrenamentului de marţi al naţionalei Elveţiei. Murat Yakin a fost nevoit să mute sesiunile de pregătire ale echipei sale, pentru două zile, la baza clubului VfB Stuttgart, până la instalarea noului gazon de pe Gazi-Stadion, terenul pe care se antrenează de obicei Xhaka şi compania.

La sesiunea de marţi, oficialii elveţieni au avut surpriza să constate că au un oaspete surpriză la antrenamentul din ajunul meciului cu Scoţia, de miercuri, şi anume o dronă „spion”.

Elveţienii utilizează două drone în timpul sesiunilor de pregătire, iar acestora li s-a mai alăturat una. Conform cotidianului francez L’Equipe, a fost declanşată o anchetă, pentru a se afla cine este posesorul dronei respective.

În runda a doua a grupelor, Elveţia întâlneşte Scoţia, miercuri, de la 22:00, Elveţienii au trei puncte, în timp ce scoţienii au pierdut drastic cu Germania, scor 1-5. 

Afla mai multe despre: elvetia euro 2024euro 2024 

viewscnt
Articole similare

Au mai rămas

Vezi trailerul