Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

OFICIAL | Un nou transfer la Universitatea Craiova! Cine este ultimul jucător ajuns sub comanda lui Eugen Neagoe şi ce număr va purta pe tricou

OFICIAL | Un nou transfer la Universitatea Craiova! Cine este ultimul jucător ajuns sub comanda lui Eugen Neagoe şi ce număr va purta pe tricougalerie foto
Comentarii

Mihai Rotaru a anunţat o nouă venire la Universitatea Craiova, cu care doreşte să încheie campania de transferuri din această iarnă. Un fundaş stânga, cu 32 de apariţii pentru naţionala ţării sale, se află deja în Bănie şi urmează să fie prezentat de olteni.

UPDATE: Universitatea Craiova a confirmat venirea lui Basilio Ndong, fundaşul lateral care va suplini absenţa lui Nicuşor Bancu în a doua parte a sezonului.

Internaţionalul din Guineea Ecuatorială a fost prezentat oficial de olteni, pe canalele oficiale de comunicare ale clubului.

Welcome (n.r. bun venit), Basilio Ndong! Universitatea Craiova l-a transferat definitiv pe Basilio Ndong de la IK Start, iar acesta va îmbrăca tricoul Ştiinţei pentru o perioadă de 3 ani şi jumătate, cu opţiune de prelungire pentru încă un an.

Noul nostru fundaş stânga din Guineea Ecuatorială a fost format de formaţia Cano Sport în ţara natală şi a mai evoluat în trecut la echipe precum FC Shkupi, KVC Westerlo şi ultima oară la IK Start.

El va juca la Ştiinţa cu numărul 12. Îi dorim lui Basilio să aibă parte de multe jocuri reuşite în tricoul Ştiinţei!”, se arată în mesajul postat de Universitatea Craiova.


Ştirea iniţială

Accidentarea gravă a lui Nicuşor Bancu, care are şanse minime de a mai evolua în acest sezon, a lăsat-o descoperită pe Universitatea Craiova pe postul de fundaş stânga.

Bogdan Vătăjelu este unica opţiune a lui Eugen Neagoe pe acea poziţie, astfel că şefii din Bănie au decis că mai este nevoie de un fotbalist, pentru a umple golul.

”Este deja în Craiova de două zile”

Iar oltenii nu doar că ş-au găsit deja, ci l-au şi adus în Bănie, încă de acum două zile! Mihai Rotaru a dezvăluit că acesta se află la Craiova şi că transferul său este aproape rezolvat.

Dacă rezolvăm şi fundaşul stânga, pentru că nu avem dublură la Vătăjelu, considerăm că a fost o campanie de transferuri foarte bună.

Fundaşul stânga este deja în Craiova de două zile. Sperăm ca miercuri să îl anunţăm. Nu pot să vă spun cine. Până când nu sunt toate procedurile făcute, nu avem cum.

Nu trebuie să vă supăraţi. În momentul în care-l vom anunţa, va anunţa şi clubul respectiv. Este un jucător din afara României, un internaţional dintr-o ţară africană. Din Africa centrală.

A jucat în Europa. Are 24 de ani făcuţi în această lună. Suma? Undeva la 200.000 de euro. Noi zicem că este un jucător foarte, foarte bun”, a declarat Mihai Rotaru, pentru Fanatik.

Nou transfer la Universitatea Craiova

Deşi patronul Universităţii nu a dezvăluit numele jucătorului, sursa citată i-a divulgat acestuia identitatea: fotbalistul în cauză ar fi Basilio Ndong (24 de ani).

Internaţional din Guineea Ecuatorială, cu 32 de meciuri în tricoul ţării sale, fundaşul lateral evoluează în Europa de aproape cinci ani, după ce a făcut pasul din ţara natală în Macedonia de Nord.

După doi ani la FC Shkupi, Ndong a făcut pasul în Belgia, la KVC Westerlo, unde nu a reuşit să se impună însă, fiind împrumutat şi apoi cedat definitiv în Norvegia, la IK Start.

200.000 de euro vor plăti oltenii pentru fotbalistul cotat la 400.000 de euro de specialiştii de la transfermarkt.

Afla mai multe despre: basilio ndong 

viewscnt
Articole similare