You are here:

Parcursul lui Adrian Mutu în antrenorat, analizat la sânge în studio-ul Orange Sport | EXCLUSIV

Parcursul lui Adrian Mutu în antrenorat, analizat la sânge în studio-ul Orange Sport | EXCLUSIV

Fotbal intern

Comentarii

"Briliantul" a bifat mai multe echipe de club în cariera sa de antrenorat la seniori, parcurs care a început în anul 2018 atunci când unul dintre golgheterii all-time ai naţionalei României a preluat-o pe FC Voluntari, o echipă care se lupta la acea vreme pentru salvarea de la retrogradare.

Mutu a reuşit să salveze gruparea ilfoveană de la retrogradare, iar apoi, la doi ani distanţă a ajuns pe banca României U21, a stat pe bancă la turneul final de Campionat European încheiat prematur pentru micii tricolori, care au scăpat fără eşec dintr-o grupă cu Olanda, Germania şi Ungaria.

Mutu a făcut mai apoi pasul la FC U Craiova 1948, club al cărui finanţator principal este Adrian Mititelu. Mutu a rezistat doar câteva luni pe banca grupării din Craiova.

După o altă perioadă departe de antrenorat, Mutu a ajuns pe banca celor de la Rapid, formaţie pe care a părăsit-o la începutul actualului sezon. A semnat cu Neftci Baku, iar pe final de an a părăsit şi formaţia din Azerbaidjan.

Experţii Orange Sport au făcut o analiza asupra diferitelor echipe pe care le-a antrenat şi cum au arătat acestea sub comanda fostului jucător al echipei naţionale.

Bogdan Cosmescu, un singur plus pentru Adrian Mutu

(n.r. despre Voluntari) "I-aş da doi de minus, pentru eu mai ţin minte ce juca, l-a călărit Chindia Târgovişte pe stadionul ălă cu casă în el şi aşa mai departe, l-au omorât! Faptul că a fost 1-0 şi s-a ajuns în prelungiri şi la penalty-uri, a fost un noroc fantastic, au rămas ăia în 10 la un moment dat." a spus Bogdan Cosmescu.

(n.r. despre România U21 la EURO 2021) "Nu a ieşit din grupă, vreau să fiu corect, dacă am fost la Voluntari cu semnul întrebării, acum aş fi puţin spre plus." a declarat Constantin Zotta.

(n.r. despre FC U Craiova 1948) "N-a fost bine dacă l-a dat afară după primele etape, nouă-zece etape, n-a fost bine." a spus Basarab Panduru.

"La început a avut nişte meciuri bune, îmi aduc aminte, primele etape", a adăugat Zotta.

"La Mititelu este imposibil să faci ceva, n-are cine să facă, decât el şi Nicolo Napoli pe care probabil nu-l înţelegea, deci îl lăsa în pace." a spus Cosmescu.

(n.r. despre Rapid) "Ai venit, ai terminat pe locul nu ştiu care, făcea puncte afară, trei puncte acasă, a adunat punctele şi a ajuns în play-off, obiectivul play-off. Tot timpul s-a dus în sus, tot ce i-au cerut, aia a făcut, i-ai cerut play-off, te-a dus în play-off, cred că este ok, ce i-ai cerut aia a făcut." a spus Basarab Panduru.

Bogdan Cosmescu a fost de altă părere şi consideră că "Briliantul" nu a confirmat pe banca giuleştenilor.

"Nu a confirmat şi este agravat de modul din care a plecat de la echipă, eu pun X, nu juca nimic Rapidul, punctele alea nu mă conving, a plecat urât." a spus Cosmescu.

(n.r. despre Neftci Baku) "După Reghe se aşteptau să se întample altceva, şi nu s-a întamplat, au adus jucători. Bănuiesc că aduci un antrenor care să nu termine pe trei. E o diferenţă mare (n.r. între Neftci şi Qarabag). Acolo confirmi dacă termini pe locul doi." a spus Basarab Panduru.

Afla mai multe despre: adrian mutubogdan cosmescubasarab panduruconstantin zottacfr clujfc u craiova 1948rapidvoluntari 

viewscnt
Articole similare