Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Prima echipă mare din Superliga care a dat semne de slăbiciune! Panduru: "Nu ştiu dacă încep problemele la Craiova, dar nu poţi sta într-un singur jucător"

Prima echipă mare din Superliga care a dat semne de slăbiciune! Panduru: "Nu ştiu dacă încep problemele la Craiova, dar nu poţi sta într-un singur jucător"
Comentarii

Expertul Orange Sport, Basarab Panduru, a analizat surpriza de pe finalul etapei a doua a Superligii, Universitatea Craiova - Oţelul Galaţi, scor 0-0. Fost membru al stafului oltenilor, Panduru a atras atenţia asupra aportului echipei în comparaţie cu Alex Mitriţă.

Semnal de alarmă pentru Universitatea Craiova, după 0-0 cu Oţelul

Oţelul Galaţi a reuşit să încheie la egalitate luni seara, în deplasare, scor 0-0, meciul disputat în compania formaţiei Universitatea Craiova, în etapa a doua a Superligii. 

Deşi oltenii au dominat şi au ratat mai multe ocazii, moldovenii ar fi putut da şi ei lovitura, în a doua repriză, când Căpăţână a fost aproape de autogol. 

Rezultatul l-a luat prin surprindere pe Basarab Panduru, care i-a recunoscut meritele lui Dorinel Munteanu. 

În schimb, s-a arătat îngrijorat pentru Universitatea Craiova, unde după primele etape l-a remarcat doar pe Alex Mitriţă. 

"Mare surpriză, nu mă aşteptam niciodată la rezultatul ăsta. Craiova era mare favorită, dar uite că Oţelul scoate un punct datorită antrenorului, punct de antrenor, punct de tactică. Diferenţa de prim 11 e mare. Prin organizare bună, printr-o tactică bună Dorinel şi Oţelul au scos un rezultat bun. 

Nu ştiu dacă încep problemele la Craiova, dar Universitatea trebuia să câştige meciul ăsta. Nu mi se pare că schimbările au adus ceva. La meciul ăsta, precum la meciul cu Dinamo, au avut un singur jucător de clasă, Mitriţă. 

Parcă s-au bazat prea mult pe Mitriţă. Nu mai e alt jucător care să ia mingea ca Mitriţă şi să facă două, trei situaţii, faze importante. Toată echipa stă în Mitriţă şi ia şi fă tu Mitriţă. La mijloc, la fel, încep cu Căpăţână într-un meci cu Oţelul", a declarat Basarab Panduru. 

În prima etapă a Superligii, Universitatea Craiova a învins-o pe Dinamo în deplasare, scor 2-0, în timp ce nou-promovata Oţelul Galaţi a remizat cu UTA, scor 1-1. 
 

Afla mai multe despre: universitatea craiova otelul galatidorinel munteanubasarab pandurueugen neagoealex mitrita 

viewscnt
Articole similare