Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Răzvan Raţ a analizat prima adversară a României la EURO 2024: "Ar trebui să ne temem". Ucraina s-a distrat în amicalul cu Moldova

Răzvan Raţ a analizat prima adversară a României la EURO 2024: "Ar trebui să ne temem". Ucraina s-a distrat în amicalul cu Moldova

Echipa națională

Comentarii

Răzvan Raţ, fostul jucător al celor de la Şahtior Doneţk şi fost internaţional român, a analizat prima adversară a României de la EURO 2024, Ucraina.

Cunoscut pentru vasta sa experienţă în campionatul Ucrainei, la Şahtior Doneţk, sub comanda lui Mircea Lucescu, Răzvan Raţ a analizat selecţionata lui Serghei Rebrov, Ucraina, pe care România o va întâlni la Munchen, pe data de 17 iunie, în debutul celor două ţări la Campionatul European din Germania. 

Fostul jucător al celor de la Rayo Vallecano şi West Ham United a vorbit despre valoarea individuală a fotbaliştilor cheie din naţionala Ucrainei. Ucraina va avea la dispoziţie jucători precum Mykhaylo Mudryk, Viktor Tsygankov, Artem Dovbyk, Oleksandr Zinchenko, Ilia Zabarnyi. 

Ucraina s-a impus cu scorul de 4-0 împotriva Republicii Moldova, în ultimul meci amical disputat înainte de duelul cu naţionala României, primul de la EURO 2024. Ucraineeni au suferit însă o pierdere importantă, Vitali Mykolenko, fundaşul stânga al celor de la Everton, a suferit o accidentare care l-a forţat să părăsească terenul de joc în lacrimi după ce a încercat să rămână pe teren, în ciuda accidentării suferite la picior.

Raţ este de părere că din punct de vedere al calităţii individuale, cât şi al jocului colectiv, Ucraina este o adversară de temut pentru naţionala României, însă nu ar trebui să lase acest lucru să-i afecteze moral, fiindcă pot obţine un rezultat pozitiv.

Răzvan Raţ: "Există foarte multă valoare în echipa Ucrainei"

"Am avea jucători de viteză care ar putea surprinde pe contraatac. Nu cred că e neapărat o strategie rea. Atâta timp cât avem şi posibilitatea de a ţine mingea şi a avea o posesie şi a ne crea ocazii, a construi lucruri, de ce nu? 

Echipa Ucrainei, în afară de cluburile la care activează (n.r. jucătorii), au şi demonstrat, au avut şi sezoane bune. Vorbim de Dovbyk care a fost al doilea marcator din La Liga, Tsygankov care a jucat foarte bine la Girona şi Girona a avut un sezon foarte bun.

Mudryk care are un motor în spate, sau e cineva care îi suflă în pânze şi aleargă foarte bine, în afară de asta e un jucător care s-a vândut pe o anumită sumă şi nu cred că degeaba. Vorbim de cei trei pentru că sunt cei mai reprezentativi. Stai că l-am uitat pe Zinchenko. Există foarte multă valoare în echipa Ucrainei de care ar trebui să ne temem, dar nu în sensul în care să spunem <<gata, am pierdut dinainte>>.", a declarat Răzvan Raţ.

Afla mai multe despre: euro 2024campionatul europeanrazvan ratucrainaromaniaserghei rebrovrepublica moldova 

viewscnt
Articole similare