Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Unde s-a făcut diferenţa uriaşă în AC Milan - Inter Milano, din semifinala Champions League. Răducioiu şi MM, de acord: "E greu cu oameni refuzaţi de alte echipe"

Unde s-a făcut diferenţa uriaşă în AC Milan - Inter Milano, din semifinala Champions League. Răducioiu şi MM, de acord: "E greu cu oameni refuzaţi de alte echipe"
Comentarii

Fostul fotbalist al lui AC Milan, Florin Răducioiu, şi managerul general al FCSB, Mihai Stoica, au susţinut la unison că AC Milan a suferit enorm la nivelul rezervelor, după semifinala cu Inter, din Champions League.

Florin Răducioiu şi Mihai Stoica, primele concluzii după AC Milan - Inter Milano, semifinala Champions League

Inter Milano a învins miercuri, în deplasare, AC Milan, scor 2-0, în prima manşă a celei de-a doua semifinale din Liga Campionilor.

Oaspeţii au deschis scorul repede, în minutul 8, când veteranul Edin Dzeko a reluat din voleu cornerul executat de Hakan Calhanoglu. După doar două minute, Inter şi-a majorat avantajul prin reuşita lui Mkhitaryan, din pasa lui Dimarco.

"E clar că în prima repriză a fost o dominare absolută, din punct de vedere fizic, tehnic, tactic. Inter a dominat la toate capitolele. Milan a făcut prea puţin pentru a destabiliza. Sunt dezamăgit de Milan. În repriza a doua au avut o atitudine diferită, dar fotbalul e pe goluri şi Milan a fost mai tot timpul în dificultate. 

M-am uitat evident... Banca de rezerve a lui Inter e cu jucători extroardinar de buni. Mă uitam la Tommaso Pobega, n-am nimic cu el, dar n-ai cum să câştigi cu el, e prea puţin. Iar absenţa lui Leao a fost clar o problemă", a spus fostul atacant al lui AC Milan, Florin Răducioiu, la Orange Sport. 

Cuvântul a fost luat şi de Mihai Stoica. 

"E posibil ca în minutul 11 al meciului tur să se fi decis calificarea, doar că 2-0 n-o pune la adăpost pe Inter. Când vrei să faci schimbări ofensive şi n-ai ce schimbări să faci... Kalulu, Tomori, Pobega, Origi. Nu poţi schimba fundaş central cu fundaş central, ca să aduci ce? 

Banca lui Milan nu e ofertantă. Bara lui Tonali e prea puţin. Când îţi permiţi să ţii pe bancă jucători precum Brozovic sau Lukaku, atunci e diferenţă mare. E greu ca Milan să ajungă în finală cu Saelemaekers, cu oameni refuzaţi de alte echipe. Iar Leao, dacă va avea vreo problemă fizică la retur, atunci nu mai e Leao", a spus conducătorul de la FCSB. 

Echipele de start şi schimbările din AC Milan - Inter Milano

AC Milan: Maignan – Calabria (Kalulu 82), Kjaer (Thiaw 59), Tomori, Theo Hernandez - Krunic, Tonali, Bennacer (Junior Messias 18) – Saelemaekers (Origi 59), Giroud, Brahim Diaz (Pobega 82). 

Inter Milano: Onana - Darmian, Acerbi, Bastoni - Dumfries, Barrella, Hakan Calhanoglu (Gagliardini 78), Mkhitaryan (Brozovic 62), Dimarco (de Vrij 70) - Lautaro Martinez (Correa 78), Dzeko (Lukaku 70). 

 

Afla mai multe despre: ac milanintersemifinale champions leagueflorin raducioiumihai stoica 

viewscnt
Articole similare