U Craiova 1948 a urcat pe locul şase în Superligă, după ce Comisia de Recurs a FRF a întors decizia Comisiei de Disciplină. Iar, înaintea celor mai importante meciuri ale sezonului, Adrian Mititelu le-a oferit, în direct la Orange Sport, veşti bune fanilor.
Joi, Comisia de Recurs a FRF a anunţat că meciul dintre Sepsi şi U Craiova 1948 se va rejuca, după ce iniţial se dictase victoria la ”masa verde” a echipei gazdă.
Deşi Sepsi plănuieşte să atace decizia la TAS, verdictul va rămâne, cel mai probabil, acelaşi, duelul dintre cele două urmând să aibă loc joi, 16 martie, conform lui Adrian Mititelu.
”Am nişte emoţii acum”
Aşadar, U Craiova 1948 a urcat pe locul şase în Superligă, la un punct în faţa celor de la Sepsi, şi are acum prima şansă la accedrea în premieră în play-off.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Joi, după ce a fost anunţat verdictul Comisiei de Recurs, Adrian Mititelu a intervenit telefonic în cadrul emisiunii Sport Report, de pe Orange Sport.
Patronul lui U Craiova 1948 a oferit o serie de declaraţii despre proces, înainte de a le oferi veşti bune fanilor olteni, în legătură cu lotul lui Nicolo Napoli.
Antrenorul italian îi are în prezent la dispoziţie pe toţi jucătorii, în afară de Aurelian Chiţu, care este încă incert pentru meciul de la Sibiu, dar nu şi pentru cel cu Sepsi.
Veşti bune pentru U Craiova 1948 înaintea celor mai importante meciuri ale sezonului
În ciuda verdictului favorabil, Adrian Mititelu a recunoscut că este foarte emoţionat în legătură cu cele mai importante meciuri ale sezonului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Am nişte emoţii acum... atât de greu mi se pare şi, în primul rând, că meciul nostru de la Sibiu este cel puţin la fel de greu ca al lui Sepsi, dacă nu chiar mai greu, pentru că Sibiu e o echipă foarte bună.
Singura şansă că e terenul bun, faţă de alte locuri. Partea bună e că avem lotul valid, Chiţu... nu ştiu dacă... totul lotul e... Bauza e ok, se antrenează cu echipa de şapte zile, avem lotul valid, Achim...
Cu excepţia unui semn de întrebare pentru meciul de la Sibiu, cu Chiţu, în rest toată echipa e validă”, a declarat Adrian Mititelu, pentru Orange Sport.
- Citește și
- VIDEO | Kevin Durant s-a accidentat la gleznă la înaintea meciului cu Oklahoma City Thunder! Cât va lipsi starul lui Phoenix Suns
- ”Întrebaţi-l pe ăla care a plecat”. Croitoru, învinuit de FC Argeş pentru transferul important ratat în iarnă! Fotbalistul a semnat cu altă echipă din Superligă
- Afirmaţii mari făcute încă de la prezentare de omul revenit la FC Argeş pentru a salva echipa: ”Vrem să prindem barajul pentru cupele europene”
- ”Să nu credeţi că sunt beţiv”. Ce le pregăteşte Mititelu jucătorilor săi dacă se califică în play-off. Discurs spumos după ce s-a dictat rejucarea meciului cu Sepsi
- BREAKING | Încă un antrenor principal din Superligă şi-a dat demisia: ”La un club atât de mare, decide un om care dă doi-trei lei”
- Anunţ de ultimă oră! Ricardo Grigore a revenit în Superligă: ”Am semnat, mâine voi fi prezentat oficial”
- Cosmin Moţi vede o luptă în patru pentru câştigarea Superligii: ”Se va juca până în ultima etapă”. Ce echipă a exclus din cursa pentru titlu | EXCLUSIV
- Basarab Panduru, convins în privinţa FCSB: ”Dacă ar avea antrenor, ar zburda prin campionat. Au calitate mare de tot” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: aurelian chiţu