Invitaţi în studioul Orange Sport, Nicolae Dică şi Basarab Panduru s-au amuzat pe seama unei potenţiale reveniri la FCSB a tehnicianului, după ce Victor Piţurcă a afirmat că acesta nu a vrut să se întoarcă nici acum câteva luni, când şi-a început al doilea mandat.
Nicolae Dică a revenit la FCSB la începutul acestui sezon, după ”divorţul” de Toni Petrea, şi a reuşit să îşi atingă primul obiectiv pe banca tehnică a echipei sale de suflet, calificarea în grupele Conference League.
Însă, după nici măcar patru luni, tehnicianul decidea deja că a venit momentul să îşi părăsească postul, dându-şi demisia după înfrângerea cu U Cluj, în urma căreia a fost criticat dur de Gigi Becali.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Un scandal a ”erupt” între cele două părţi, scandal care nu a luat-o încă pe deplin sfârşit, iar Nicolae Dică a recunsocut, în direct la Orange Sport, că nu ia în calcul să revină la club.
Totuşi, Basarab Panduru, aflat în studio alături de acesta, a glumit că, peste câţiva ani, după ce FCSB ar urma să nu se mai califice în cupele europene, Nicolae Dică se va întoarce la echipă pentru a o duce iar în Europa. :)
Se pregăteşte deja revenirea lui Nicolae Dică la FCSB :)
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nicolae Dică:
M-am dus la FCSB pentru că îmi doream enorm să duc echipa în Europa, nu mai fusese de cinci ani în Europa, a fost eliminată de ăia, ăia, ăia, din ţările de nu ştia nimeni de fotbalul respectiv.
Am zis ok, mă duc, când nu a mai fost ok, am plecat.
Basarab Panduru:
Atunci, înţeleg aşa, că anul următor nu ar veni, pentru că echipa a fost deja calificată, dar după trei-patru ani în care va fi eliminată de din ăştia, din ţări necunoscute... atunci ar veni cu aceeaşi poveste.
<<Acum, FCSB nu a mai fost de mult, stai puţin că nu am vrut, dar FCSB nu a fost de mult într-o cupă, eu o să fiu din nou ăla care o să o ducă, cum am dus-o şi atunci şi atunci>>.
<<Vin eu acum să o calific iar>>. Ei, vezi, ai veni aşa în situaţia asta?
Nicolae Dică:
Nu mai, nu mai...
Basarab Panduru:
Nu? 2027, atunci...
- Citește și
- Basarab Panduru, critici pentru antrenorul din Superligă care a permis să fie înlăturat de la fosta echipă: ”Trebuia să îţi vezi de treabă” | EXCLUSIV
- Bănel Nicoliţă s-a ”scăpat”! Declaraţia care îl va deranja pe fostul coechipier: ”După ce a plecat Dică, au venit şi rezultatele la FCSB” | EXCLUSIV
- Cine este cel mai mare jucător român din istorie, în opinia lui Ilie Dobre: ”Dacă se întâlnea cu el, Hagi nu atingea mingea. L-am văzut mahmur, a dat patru goluri”
- Barcelona, aşteptată la Bucureşti pentru un meci amical cu FCSB! Anunţ bombă: ”Avem un partener foarte puternic”. Când ar urma să aibă loc duelul
- Un antrenor din Superligă a acceptat oferta lui Becali de a o prelua pe FCSB, dar s-a răzgândit: ”Am discutat şi eu cu Gigi” | EXCLUSIV
- ”S-ar putea să îmi pară rău că l-am lăudat”. Încă un fotbalist promiţător din Superligă, mustrat de Basarab Panduru: ”Baţi pasul pe loc” | EXCLUSIV
- Starul Superligii în 2022? ”Meci de meci e cel mai bun jucător” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: nicolae dică