You are here:

850.000 € pentru transferul fotbalistului care-i poate trimite pe bancă pe Miculescu şi Cordea! Acordul e la Gigi Becali: "Poate e o variantă mai bună decât ei" | EXCLUSIV

850.000 € pentru transferul fotbalistului care-i poate trimite pe bancă pe Miculescu şi Cordea! Acordul e la Gigi Becali: "Poate e o variantă mai bună decât ei" | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

FCSB continuă să ruleze fotbalişti pe posturile din echipă, dar componenţii staff-ului tehnic par să fi găsit o variantă potrivită pentru un post asupra căruia finanţatorul Gigi Becali a atras atenţia. Pentru realizarea transferului, afaceristul trebuie să plătească în total un milion de euro.

Gigi Becali poate plăti 850.000 de euro pentru fotbalistul care să-i trimită pe bancă pe Miculescu şi Cordea

Deşi Gigi Becali a cedat surorii sale acţiunile deţinute la FCSB, el continuă să finanţeze clubul bucureştean şi aşteaptă cu sufletul la gură finalul de sezon în care poate câştiga titlul după mulţi ani. 

De câştigarea campionatului depinde şi primul transfer pe care FCSB l-ar putea face în vară şi care ar putea schimba din nou echipa aliniată de Charalambous. 

Se pare că Deian Sorescu i-a convins pe cei de la FCSB că se poate achita cu brio şi de postul de atacant lateral dreapta, post de care Gigi Becali s-a plâns

Pentru Orange Sport, Mihai Stoica a anunţat că după ultimele realizări ale lui Deian Sorescu pe postul de extremă dreapta, jucătorul ar putea fi chiar o variantă mai bună decât Andrei Cordea şi David Miculescu. 

"(n.r. - Sorescu) mereu a fost o opţiune (n.r. - pentru atac). A fost adus pentru că se ştia că acoperă multe posturi, dar atât timp cât tu ai post (n.r. - atacant lateral stânga), pe care mai pot juca Octavian Popescu şi Coman şi nu ştii care să joace, iar dincolo (n.r. - atacant lateral dreapta) ai Cordea şi Miculescu, nici aici nu ştii care să joace, el (n.r. - Sorescu) era a cincea variantă. 

Era normal să joci cu jucătorii cu care ai jucat şi ai ajuns de pe 14 pe locul trei fără Sorescu. El a venit în ianuarie. 

Acum, poate fi şi el o variantă (n.r. - extremă dreaptă), poate chiar mai bună decât cei enumeraţi. Depinde ce sistem joci. Sunt multe necunoscute, depinde de adversar şi sistem", a declarat Mihai Stoica la Orange Sport. 

FCSB a plătit 150.000 de euro pentru împrumutul lui Deian Sorescu de la Rakow, iar dacă va cuceri titlul Gigi Becali îşi va da acordul pentru transferul definitiv. Finanţatorul trebuie să plătească încă 850.000 de euro, pentru a-l trece pe noul contract pe fostul căpitan al lui Dinamo Bucureşti. 

Gigi Becali, nemulţumit de Andrei Cordea şi David Miculescu

"Singura noastră problemă e pe partea dreaptă acolo. Ce să faci... Ne gândim, să vedem, nu avem (n.r. - varianta pe placul său). L-am încercat şi pe Radaslavescu, dar să vedem ce facem pe partea dreaptă, că e praf pe partea dreaptă. 

Avem doi din care nu facem unul: David (n.r. - Miculescu) şi Cordea. Îl bagi pe unul o repriză, îl bagi pe altul în a doua şi unul e varză şi unul e praf. Nu ştiu, nu ştiu. Ştiu eu? Îl întrebţi pe el de ce a căzut aşa. Cum să fii fotbalist şi după să nu mai fii? E praf definitiv, nu că... 

În Miculescu încă am încredere, că e tânăr. El a mai mişcat, a mai avut ocazia, dar când a intrat Cordea varză, praf şi pulbere a fost", a declarat Gigi Becali, a doua zi după remiza din Gruia dintre CFR Cluj şi FCSB, pe 10 aprilie. 

  • 15 meciuri şi 2 goluri sunt cifrele lui Deian Sorescu la FCSB, unde în majoritatea timpului a fost folosit fundaş dreapta.  
Revoluţia lui Gigi Becali pentru finalul sezonului: arbitri străini şi cu CFR şi Farul: ”Fac cerere la Parlament şi Guvern. Vine unul din Grecia şi ne batjocoreşte?”

 

Afla mai multe despre: david miculescuandrei cordeafcsbdeian sorescumihai stoicamm stoicatransfer fcsb 

viewscnt
Articole similare