Antrenorul de la UTA, Mircea Rednic, a vorbit despre situaţia lui Dinamo, care îşi caută tehnicianul care să o salveze de la retrogradare.
Mircea Rednic şi-a spus părerea despre postul de antrenor de la Dinamo
Mircea Rednic n-a uitat că a fost îndepărtat de la Dinamo, în decembrie 2021, când conducătorii n-au crezut că mai poate redresa situaţia, iar la câteva săptămâni distanţă a făcut o nouă declaraţie despre banca alb-roşiilor.
"Puriul" a comentat situaţia, din postura de principal la UTA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Acum ştiţi cum e, când e un loc liber deja gata, toţi ar trebui să sară pe mine…Dar nu mă caută nimeni, eu mă simt foarte bine aici, avem un proiect şi sper să îl duc la capăt, ca să facem treabă bună. La Dinamo decid acţionarii de acolo, e treaba lor, dar ar trebui să aleagă un antrenor care a mai trecut pe la Dinamo.
Nu e uşor, cum e şi aici ceva special, spiritul Aradului, ‘Bătrâna Doamnă’, echipa oraşului. Şi eu când am venit aici am avut rezultate, am zis că totul e miere, după care mi-am dat seama că în momentul când echipa scârţâie – şi vorbesc de rezultate – , mai sunt contestatari", a declarat Mircea Rednic, într-o conferinţă de presă.
Mircea Rednic, acid cu foştii şefi de la Dinamo, după meciul direct
"Am fost la Dinamo, m-au dat la o parte, nu am uitat, iar aici închei. A fost o înţelegere nerespectată între cei care erau la Dinamo atunci. Au vrut să aducă alţi doi antrenori după mine, să schimbe jucători, iar dacă rămâneam la Dinamo nu retrogradau. Şi-au dorit retrogradarea, să le fie de bine", a spunea Mircea Rednic, după UTA - Dinamo 2-1, în Superliga, la începutul acestei luni.
- Citește și
- ”Să-mi ceară acum să plec”. Anunţul lui Daniel Opriţa, după Steaua - Corvinul 0-1: ”O să vorbesc cu conducerea”
- Naţionala României pregăteşte un meci remarcabil înainte de EURO 2024! Cu ce naţională mare pot juca tricolorii. FRF a deschis "negocierile" | EXCLUSIV
- Adrian Mititelu junior poate veni fără griji pe stadion, deşi a fost suspendat 6 luni! Ce înseamnă, de fapt, decizia: "Dacă s-ar întâmpla pe stradă sau în mall?" | EXCLUSIV
- Prima reacţie a antrenorului care îi va lua locul lui Burcă la Dinamo: ”Eu sunt pregătit. Voi scoate echipa din criză. Ne vom îmbunătăţi lotul”
- Naţionala care a învins România cu 6-0! Tricolorele au pierdut în Liga Naţiunilor
- Record de antrenori străini în Superliga României. Reacţie dinspre FRF: ”Şcoala românească de antrenori n-a dat ceva pe măsura fotbalului nostru” | EXCLUSIV
- Antrenorul care a bătut-o pe Steaua în Ghencea şi a refuzat-o pe Dinamo: ”Mă simt onorat să fiu pe listă. Nu mă forţează nimeni”
- Steaua - Corvinul Hunedoara 0-1. Eşec la limită suferit de ”militari”. Liderul Şelimbăr s-a încurcat şi el
- Edi Iordănescu a revenit cu un mesaj, la 10 zile după ultimul meci din preliminarii: "Vă mulţumesc tuturor"
- Conducerea lui Juventus a anunţat decizia cu privire la o posibilă vânzare a clubului: "Nici noi nu am contactat fonduri"
- VIDEO | Meci de coşmar pentru Ciprian Tătăruşanu în Arabia Saudită. Portarul român a primit şase goluri de la Al Ahli
- "Am aflat că suntem cei mai buni din ţară la acest capitol". Bernd Storck, curajos în prima conferinţă la Sepsi: "Vreau să jucăm spectaculos"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea rednic, mircea rednic dinamo, antrenor dinamo