Volumul la nivel de scouting al Federaţiei Române de Fotbal a crescut, după ce mulţi fotbalişti cu origini în România au apărut în străinătate, în ultimii ani. Unii dintre aceştia, precum Coubiş sau Adeyemi au fost pierduţi deja. Pentru a demonstra eforturile federalilor, Mihai Stoichiţă a dezvăluit "negocierile" cu un jucător cu părinţi români, dar care a debutat pentru Austria.
Mihai Stoichiţă contraatacă! A dezvăluit schimbul de mesaje cu un jucător din naţionala Austriei, pentru a juca în naţionala României
În jurul meciurilor României cu Andorra (2-0) şi Belarus (2-1), din preliminariile EURO 2024, FRF s-a confruntat cu un val de nemulţumiri. Gică Hagi s-a arătat indignat că Ianis Hagi n-a prins nici măcar lotul preliminar, Mihai Rotaru a penalizat absenţa lui Andrei Ivan din lotul lui Edi Iordănescu, Mailat sau Ronaldo Deaconu au spus că ar fi meritat şi ei măcar un semn, iar Cătălin Cîrjan a venit cu acuzaţii serioase la adresa FRF.
Cazuri speciale sunt cele ale lui Boloca sau Coubiş, care au refuzat România şi s-au orientat spre naţionala Italiei, iar în faţa criticilor, conform cărora FRF nu a făcut eforturi pentru a-i păstra, Mihai Stoichiţă a făcut câteva precizări.
Directorul tehnic al FRF a dat un exemplu concret, cel al lui Flavius Daniliuc. Fundaşul central austriac cu părinţi români a purtat discuţii cu Mihai Stoichiţă, care a încercat să-l aducă spre naţionala României.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fără succes, în condiţiile în care pe apărătorul central al lui Salernitana îl leagă prea puţine de ţara natală a părinţilor.
"O să-l rog pe Flavius Daniliuc să arate convorbirile avute cu mine, pentru a juca pentru naţionala României, inclusiv mesajele deţinute de mine şi pe care nu le fac publice, că nu sunt un om fără caracter. Discuţiile avute cu Flavius... E e un tip extraoardinar, de mare caracter, dar care a ales în alt fel. Asta e viaţa. Îl felicit pentru ce face pentru Austria, asta e viaţa.
Flavius Daniliuc a fost în contact cu noi permanent pentru a juca, dacă vrea, pentru naţionala României. Era opţiunea lui. Pot demonstra cu toate discuţiile avute cu Flavius, e alegerea lui.
Nu vrea omul, nu joacă. Şi atunci? Probabil că eu am fost cel fără caracter încercând să-l conving să joace pentru noi, împreună cu federaţia. Daniliuc nu joacă (n.r. - pentru naţionala României), pentru că nu e opţiunea lui.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cei care se nasc în străinătate trăiesc în alt mediu. Voi credeţi că ei mai simt româneşte dacă acolo le e bine? Noi încercăm să-i facem, dar cum simt ei româneşte e treaba lor. Ei aleg ce e bine pentru ei. Dacă lor le e mai bine acolo, ce să facem? Îmi pare rău că nu-i putem lua", a declarat Mihai Stoichiţă, pentru Sport Total FM.
Flavius Daniliuc a debutat în naţionala Austriei, în locul lui Alaba
La 21 de ani, Flavius Daniliuc a debutat pentru naţionala mare a Austriei, după ce a reprezentat ţara de la U15 la U21. În urmă cu o săptămână, fundaşul central de la Salernitana a jucat titular cu Estonia, în victoria cu 2-1, în locul accidentatului Alaba.
Năcut la Viena din părinţi originari din Suceava, Daniliuc a fost la juniorii lui Real Madrid şi Bayern Munchen, apoi a făcut pasul la Nice, iar în 2022 Salernitana a plătit cinci milioane de euro pentru el. În acest sezon din Serie A, apărătorul central are 19 meciuri şi două pase decisive.
- Citește și
- Plătit regeşte de Gigi Becali, ”uitat” pe banca de rezerve sau în afara lotului. ”Are peste 10.000 de euro, dar îl sfătuiesc să meargă undeva să joace, chiar şi pe 3.000”
- ”Lui Gigi îi e frică de ea”. Posibilă câştigătoare surpriză a Superligii? MM, despre o echipă aflată în urma FCSB: ”Arată cel mai bine din tot campionatul” | EXCLUSIV
- ”Am să vă spun cinstit, m-a surprins”. Anghel Iordănescu a vorbit cu Edi despre posibila plecare de la echipa naţională | EXCLUSIV
- "Pariul" lui MM de la FCSB a semnat azi cu o altă echipă din Superligă! Ce s-a întâmplat cu atacantul "de profilul lui Kun Aguero" | OFICIAL
- Două cluburi din Superligă, OUT din Europa! De ce nu ar avea drept de participare într-o competiţie UEFA
- ”E ameninţată de retrogradare, mai important să scape decât să câştige Cupa”. Echipa căreia MM îi transmite să prioritizeze Superliga | EXCLUSIV
- "Mai rău de atât nu se putea. Sunt îngrijorat". Următorul meci al lui CFR Cluj l-a alarmat pe Dan Petrescu: "Este mai greu decât cel cu FCSB"
- Conducerea a anunţat ce se întâmplă cu Napoli, după ce U Craiova 1948 a fost eliminată din Cupa României! "Atunci, patronul şi Nicolo se vor aşeza la masă"
- Hermannstadt - U Cluj LIVE VIDEO, ACUM, în direct la Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. A început al doilea sfert de finală din Cupa României
- Au fost alegeri pentru funcţia de preşedinte UEFA: ”Vă invit să-l aplaudaţi”
- Liverpool s-a interesat de un jucător român din Italia: ”Nu este nimic exclus”
- Marele derby Steaua - Dinamo a fost reprogramat. Când se joacă partida din play-off-ul Ligii a II-a
- Câte apartamente vinde Dumitru Dragomir pe săptămână: ”Nu mai e ca în trecut”
Afla mai multe despre: flavius daniliuc, mihai stoichita, frf, echipa nationala, romania euro 2024