You are here:

”Nu există aşa ceva, poate deveni golgheter”. MM, reacţie vehementă după ce a fost întrebat despre un posibil ”transfer ratat” de la FCSB | EXCLUSIV

”Nu există aşa ceva, poate deveni golgheter”. MM, reacţie vehementă după ce a fost întrebat despre un posibil ”transfer ratat” de la FCSB | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

MM Stoica a avut o reacţie vehementă în direct la Orange Sport, după ce a fost întrebat de moderatorul Silviu Tudor Samuilă dacă David Miculescu (22 de ani) reprezintă un ”transfer ratat” pentru FCSB. Oficialul vicecampioanei nici nu a vrut să audă de această posibilitate.

Achiziţionat de Gigi Becali în această vară, latifundiarul plătind clauza de reziliere de 1,7 milioane de euro, după mai mulţi ani în care l-a ”curtat”, David Miculescu nu a reuşit încă să ”rupă norii” la Bucureşti.

Ba chiar din contră. Folosit foarte des, fie ca titular, fie de pe bancă, fostul star al UTA-ei Arad a însumat 43 de jocuri în tricoul roş-albastru, dar este neverosimil câte reuşite a avut în aceastea.

Numai două goluri şi trei pase decisive a reuşit să contribuie fotbalistul care se luptă pentru post de titular cu Andrei Cordea, statistici destul de îngrijorătoare.

”Nu există aşa ceva”

În mod normal, când un fotbalist are un astfel de sezon, Gigi Becali nu ezită să renunţe la el cu prima ocazie, după ce îl şi ”tăvăleşte” în presă, binînţeles.

Doar că, în contextul în care a ”spart” 1,7 milioane de euro pentru Miculescu, care încă are doar 22 de ani, latifundiarul a decis să facă ceva neuzual lui, adică să aibă răbdare.

Acesta este sentimentul transmis şi de MM Stoica. Întrebat, în direct la Orange Sport, dacă ”tricolorul” mic reprezintă un ”transfer ratat”, oficialul FCSB a avut o reacţie vehementă.

Mihai Stoica a afirmat că doar un necunoscător ar spune, deja, că venirea lui Miculescu nu a fost o idee bună şi şi-a manifestat încrederea că acesta ar putea deveni golgheterul vicecampioanei..

David Miculesc, ”transfer ratat” pentru FCSB?

”(n.r. e Miculescu un transfer ratat?) Nu. Asta doar pentru necunoscători şi pentru... nu, nu există aşa ceva. Cifrele spun altceva... a jucat prea puţin.

În momentul în care va începe să joace, poate Miculescu să devină şi golgheterul echipei”, a declarat MM Stoica, la Orange Sport.

După ce a marcat la primul său meci în campionat pentru FCSB, împotriva lui CS Mioveni, în august, David Miculescu a reuşit să mai puncteze o dată în poarta lui FC Voluntari, în septembrie, înainte de a intra în ”secetă”.

Jucătorul cotat la 1,5 milioane de euro de transfermarkt nu a mai înscris niciun gol pentru FCSB de atunci, adică de mai bine de şapte luni.

Afla mai multe despre: david miculescu 

viewscnt
Articole similare