You are here:

O sportivă scoţiană a fost suspendată 12 luni pentru că a folosit un vehicul în timp ce concura la un ultramaraton

O sportivă scoţiană a fost suspendată 12 luni pentru că a folosit un vehicul în timp ce concura la un ultramaraton

Sporturi

Comentarii

Alergătoarea Joasia Zakrzewski a fost suspendată, miercuri, pentru 12 luni de către un organism disciplinar de atletism din Marea Britanie, deoarece a mers cu maşina în timpul unei curse de 50 de mile în aprilie şi s-a clasat astfel pe locul trei, relatează Reuters.

Datele din sistemul de urmărire de la GB Ultras Manchester - Liverpool au arătat că Zakrzewski, care a reprezentat Scoţia la maraton la Jocurile Commonwealthului din 2014 de la Glasgow, a folosit o maşină pe o porţiune de 4 km din cursă.

Sportiva de 47 de ani, căreia i-a fost retras locul al treilea, a susţinut că a informat oficialii cursei despre faptul că a fost într-o maşină şi a terminat cursa "într-un mod necompetitiv".

Comisia independentă de disciplină a UK Athletics nu a fost de acord cu ea în verdictul său.

"Reclamanta a ridicat trofeul la sfârşitul cursei, lucru pe care nu ar fi trebuit să îl facă dacă a terminat cursa în mod necompetitiv", a precizat forul. "De asemenea, ea nu a încercat să returneze trofeul în săptămâna de după cursă".

Afla mai multe despre: joasia zakrzewskiultramaraton 

viewscnt
Articole similare