Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Trebuia să marcăm cel puţin trei goluri azi". Gică Hagi a spus ce a văzut în Farul - FCSB şi a fost tranşant despre Ianis, la Galatasaray: "V-am zis"

"Trebuia să marcăm cel puţin trei goluri azi". Gică Hagi a spus ce a văzut în Farul - FCSB şi a fost tranşant despre Ianis, la Galatasaray: "V-am zis"

Farul Constanța

Comentarii

Managerul tehnic al Farului Constanţa, Gică Hagi, a comentat înfrângerea din play-off cu FCSB şi a considerat că echipa sa a jucat bine şi chiar ar fi meritat să marcheze de cel puţin trei ori.

Gică Hagi, după Farul - FCSB 0-1, în play-off-ul Superligii

FCSB merge ceas în play-off şi s-a distanţat la şapte puncte de Universitatea Craiova. A doua victorie consecutivă pentru FCSB a venit cu Farul, scor 1-0, într-o deplasare în care Adrian Şut a adus cele trei puncte dintr-un corner. 

La final, Gică Hagi a anunţat că echipa sa va câştiga în play-off, dacă va juca la fel cum a făcut-o cu FCSB

"Am avut şansele noastre, în prima repriză am jucat foarte bine. Din păcate, nu ne-am atins obiectivul, acela de a marca şi nu ai cum să câştigi. Ei au fost periculoşi la faze fixe şi ăsta e fotbalul. Eu nu sunt fericit, atunci nimeni din vestiar nu cred că e fericit. Le-am arătat că sunt periculoşi la faze fixe, imaginile te conving. Parcă văd meciurile din tur de la Constanţa, când s-a întâmplat tot aşa în minutele de final. Trebuia să marcăm cel puţin trei goluri azi. 

Mergem să câştigăm la Sepsi, mai sunt meciuri şi abordăm meciuri să câştigăm, că asta e mentalitate. Azi n-a vrut să intre, dar dacă jucăm la fel cu Sepsi sau cu celelalte o să câştigăm. Noi şi ei ne cunoaştem, nu avem cu ce să ne surprindem, ne ştim toţi şi avem lucruri cu care să ne informăm. Eu zic că echipa a arătat bine, dar când pierzi dezamăgirea există", a declarat Gică Hagi, după cele 90 de minute în care Farul n-a marcat cu FCSB. 

Cât despre transferul lui Ianis Hagi la Galatasaray, care a fost anunţat de presa din Turcia, duminică, "Regele" şi-a menţinut declaraţiile oferite şi a transmis că fiul său are contract cu Rangers. 

"Despre Ianis v-am zis că e concentrat la Alaves, după care avem contract cu Rangers. Nu ştiu nimic, eu vă zic ce ştiu eu", a mai spus antrenorul Farului, Gică Hagi. 

În clasament, FCSB are 38 de puncte, cu şapte peste ocupanta locului secund, Universitatea Craiova. Farul este pe locul 5, cu 25 de puncte.

 

Afla mai multe despre: gica hagigica hagi farul fcsbfarul fcsb 0-1 

viewscnt
Articole similare