Campioana U Banca Transilvania Cluj a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, de formaţia Valencia Basket, scor 105-96 (44-52), în etapa a III-a din grupa B a competiţiei. Este a treia înfrângere consecutivă pentru campioana României în grupa B. Meciul a fost sold-out, cu 10.000 de fani în tribune, care au avut parte la pauză şi de un show al trupei The Motans.
Principalii marcatori ai partidei au fost Stephens 17 puncte, Mokoka 15, Seeley 15, Simpson 13, Salin 12, pentru U BT Cluj, respectiv Ojeleye 22, Lopez-Arostegui 22, Badio 14, pentru Valencia Basket, liderul neînvins al grupei, care are în palmares patru trofee EuroCup.
În pofida unui joc solid şi în viteză, clujenii au cedat disputa cu experimentata adversară, chiar dacă au avut şi 17 puncte diferenţă (42-25, min. 16). În sfertul 4, Valencia a avut un parţial de 14-3, a preluat conducerea şi nu a mai cedat supremaţia până la final, în pofida spectacolului oferit de fani în tribune. Valencia a încheiat cu 20 aruncări de la 3 puncte, cu procentaj rar de 50%. Patru fani a avut Valencia la acest meci.
Valencia Basket a mai jucat o singură dată cu o echipă românească, în urmă cu 9 ani, cu campioana de atunci, CSU Asesoft Ploieşti, care a produs surpriza în Spania, dar a pierdut la scor pe teren propriu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În primele meciuri din grupa B, formaţia antrenată de Mihai Silvăşan a pierdut cu Cedevita Olimpija Ljubljana, scor 86-93, şi cu JL Bourg, scor 73-84.
Următoarea partidă pentru U BT Cluj va fi în deplasare, în 15 octombrie, cu Towers Hamburg.
În etapa a III-a s-au mai jucat meciurile dintre Lietkabelis Panevezys – Aris Salonic 74-92, Turk Telekom Ankara – Cedevita Ljubljana 78-70, Umana Reyer Veneţia – JL Bourg 66-88. Ultima dispută a etapei este între Hapoel Ierusalim – Towers Hamburg.
Meciurile din turul grupei B se joacă până în 29 noiembrie, după care returul va avea loc în perioada 3 decembrie – 5 februarie. Primele două clasate în fiecare grupă se vor califica direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor evolua eliminatoriu în optimi. Sistemul continuă cu meciurile din sferturi, semifinale şi finală.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În grupa A a celei de-a doua competiţii valorice a continentului joacă formaţiile Hapoel Tel Aviv, Gran Canaria, Joventut Badalona, ratiopharm Ulm, Buducnost Podgorica, Beşiktaş, Bahcesehir College Istanbul, Wolves Vilnius, Energia Trento, Trefl Sopot.
În 2024, Paris Basketball a câştigat trofeul BKT EuroCup, competiţie în care campioana U BT Cluj a ajuns în premieră până în faza sferturilor de finală, în care a cedat în faţa London Lions, în manşă unică, cu 91-79.
- Citește și
- MM Stoica este convins că FCSB va primi peste 5 milioane de euro în iarnă din transferul fotbalistului de la FCSB: "Decizia finală nu poate să fie decât una singură"
- Noul star al naţionalei României, comparat cu Cosmin Contra: ”Parcă îl văd pe ”Guriţă”
- Probleme pentru un jucător de la Napoli. Şi-a găsit maşina distrusă în miez de noapte: ”Nu sunt niciodată în siguranţă”
- Scandal uriaş în fotbalul din Turcia. Arbitra surpinsă în ipostaze compromiţătoare
- A fost adoptat la 6 luni şi s-a apucat de fotbal ca să scape de sărăcie! Povestea celui mai în formă fotbalist de la U Craiova | VIDEO
- "Urâm România", cuvintele care i-au adus o suspendare drastică sportivei din Ungaria
- Germanul de la PAOK - FCSB arbitrează meciul naţionalei cu Cipru! Ce alte rezultate îl leagă de România
- ”Aveam semnale că sunt în vizorul lor”. Hanca, despre neconvocarea la naţionala României: ”Nu fac presiune!”
- Şumudică, ”prins” cum se contrazice singur, de la o zi, la alta: ”Are oscilaţii de comportament tare ciudate!”
- FOTO | Dorinel Munteanu a ajuns în faţa comisiei! S-a abţinut înainte de a intra în clădire
- Anamaria Prodan îngroapă securea războiului cu Reghecampf. Încă un ultimatum pe care i-l dă impresara
- România în Nations League, 12-15 octombrie
- Preşedintele Barcelonei s-a întâlnit cu Răzvan Burleanu. Ce plănuiesc cei doi şi cu ce s-a lăudat preşedintele FRF
Afla mai multe despre: u bt cluj baschet