Cristian Jura, preşedintele Tribunalului Român de Arbitraj Sportiv şi judecător la TAS, a explicat procedura în cazul gimnastei Sabrinei Voinea, care vrea să obţină medalia olimpică de la Paris.
Judecătorul de la TAS a anunţat cele două scenarii. Sabrina Voinea vrea medalia la Jocurile Olimpice
Documentele trimise la TAS în cazul Sabrina Voinea sunt evaluate în această perioadă, după cum anunţa Camelia Voinea, antrenoarea şi mama gimnastei care vrea medalia la sol, la Jocurile Olimpice.
Cristian Jura a oferit primele detalii pentru Orange Sport, iar la o zi distanţă a oferit cele două scenarii după care se va judeca finala de la sol.
Sabrina Maneca Voinea a fost notată iniţial cu 13.700 pentru exerciţiul de la sol, dar antrenorii au depus contestaţie, însă nu s-a modificat nota, încheind pe locul 5, la egalitate cu Ana Bărbosu, care s-a bucurat sub un minut pentru bronz.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Contestaţia la nota lui Jordan Chiles, din SUA, i-a adus acesteia loculal treilea, iar Sabrina Voinea vrea să dovedească faptul că a fost penalizată greşit pentru ieşirea din covor.
"Există două scenarii, unul este ca ei să judece în interioriul Olimpiadei, până duminică ei să se pronunţe.
Sau există şi varianta în care ei consideră că e nevoie de mai mulţi martori, de mai multe informaţii, de opinia unui expert care să explice dacă s-a călcat în afara saltelei sau de mai multe probe video, atunci există posibilitatea ca să se prelungească cauza şi să fie transmisă Tribunalului Regulat de la Lausanne, care să o judece pe un termen mai lung, fără presiunea timpului", a declarat Cristian Jura pentru TVR.
- Citește și
- Ovidiu Sabău continuă să întărească echipa! U Cluj a mai anunţat un transfer
- Viorel Moldovan se teme! Rapid ar putea juca cu ”stadionul gol” în următoarele meciuri: ”Pierdem suporterii”
- Moment superb! Mihaela Cambei a cucerit argintul la Jocurile Olimpice, după o finală fabulosă la haltere. A fost la un singur kilogram distanţă de aur
- Viorel Moldovan a dezvăluit care este starea lui Dan Şucu după startul de campionat: ”Nu e normal”
- A doua şansă la Jocurile Olimpice! Andreea Ana continuă să spere că va cuceri bronzul la Paris, deşi a pierdut azi. Cum a fost posibil
- Dinamo a transferat un fotbalist trecut şi pe la Real Madrid! Ultima dată a evoluat în prima ligă portugheză
- Novak Djokovic va avea un muzeu în Belgrad. Anunţul a fost făcut de preşedintele Serbiei
- Primul fotbalist care l-a anunţat pe "Il Luce" că aşteaptă convocarea în naţională! Nu a debutat pentru România: "E decizia dânsului, eu îmi fac treaba"
- Halucinant! Rezultat incredibil în Cupa României. 15 goluri marcate şi un scor desprins din fotbalul amator
- Diego Simeone a ales! Horaţiu Moldovan a fost titular la Atletico Madrid, într-un meci încheiat 6-1
- De la EURO 2024, în Superliga! Antrenorul a vorbit despre transferul lui Denis Alibec: "Să vină la noi"
- Gică Hagi a vorbit despre ieşirea nervoasă de la meciul cu Poli Iaşi: ”Ce aud în spatele meu trebuie să nu se mai întâmple”
- Camelia Voinea, incisivă la revenirea în România! "Să mă păcăleşti în faţă? Sabrina vrea asta, dar eu mă mai gândesc"
- ”Ce treabă ai, mă, tu?” Un fost golgheter din România a văzut reacţia nervoasă a lui Dorinel Munteanu şi a răbufnit: ”Doamne, Dumnezeule!”
- Sabrina Voinea, mesaj emoţionant la revenirea în România! "Nu doresc să mă las de gimnastică. Vreau să îi explic asta şi mamei". Reacţia Cameliei Voinea
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sabrina voinea, sabrina voinea gimnastica, cristian jura, gimnastica romania