Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Chelsea - Liverpool 0-0. Fotbal sărac în cel mai bogat campionat. Gazdele au avut două goluri anulate de VAR

VIDEO | Chelsea - Liverpool 0-0. Fotbal sărac în cel mai bogat campionat. Gazdele au avut două goluri anulate de VAR

Premier League

Comentarii

Chelsea a încheiat marţi la egalitate, scor 0-0, cu Liverpool, într-o restanţă din a opta etapă a Premier League. Partida a fost prima pentru londonezi după despărţirea de tehnicianul Graham Potter. A fost un meci cu puţine faze de poartă, animat doar prin două goluri anulate de VAR pentru gazde.

LIVE VIDEO | Chelsea - Liverpool, 0-0, pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro


Echipele de start:

  • Chelsea: Kepa - Fofana, Koulibaly, Cucurella - James, Fernandez, Kante, Chilwell - Havertz, Kovacic - J. Felix
  • Rezerve: Badiashile, Gallagher, Loftus-Cheek, Madueke, E. Mendy, Mount, Mudryk, Pulisic, Sterling
  • Liverpool: Alisson - Gomez, Konate, Matip, Tsimikas - Jones, Fabinho, Henderson - D. Jota, Firmino, Nunez
  • Rezerve: Alexander-Arnold, Arthur, F. Carvalho, Gakpo, Kelleher, Milner, N. Phillips, A. Robertson, Salah

Min 90+5. Final de meci.

Min 70. Schimbare Chelsea. Iese Kante, care a bifat primul meci după lunga perioadă de accidentare, intră Gallagher.

Min 65. Schimbări Liverpool. Klopp bagă artileria grea. Intră Salah şi Robertson, ies Firmini şi Tsimikas.

Min. 50 GOOOL Chelsea, dar şi această reuşită e anulată cu VAR! Havertz a fost lansat spre poarta adversă, a încercat să-l lobeze pe Alisson, dar portarul a respins. Mingea a ricoşat din mâna jucătorului lui Chelsea în poartă. Faza a fost remediată cu arbitrajul video. 

Min. 46 A început repriza secundă. 

Min. 45+1 Pauză!

Min. 24 GOOOL Chelsea, dar reuşita e anulată pentru offside. James reuşise să reia în poartă, dar Fernandez s-a aflat în offside.

Min. 12 Chilwell centrează pe jos în faţa porţii, iar Joao Felix nu-l poate învinge din câţiva metri pe Alisson. 

Min. 1 A început meciul de la Londra. 


Meciul dintre Chelsea şi Liverpool, din a opta etapă a Premier League, urmează să se dispute la şapte luni de când fusese iniţial programat, fiind amânat din pricina decesului Reginei Angliei.

Dacă s-ar fi întâlnit la începutul acestui sezon, s-ar fi vorbit despre acest joc ca un duel dintre formaţii din elita campionatului britanic, dar, la momentul actual, nu poate fi numit decât un ”derby-ul suferinţei”.

Londonezii tocmai s-au despărţit de Graham Potter, antrenorul britanic fiind dat afară după doar şapte luni, în ciuda faptului că semnase un contract pe cinci ani cu ”albaştrii”.

Pe Chelsea o aşteaptă un duel de foc în sferturile Champions League, cu Real Madrid, dar motivele demiterii lui Potter ţin de prestaţiile de pe plan intern, nu din Europa.

În ciuda celor peste 600 de milioane de euro cheltuite de noul acţionariat pe transferuri, trupa londoneză se află pe locul 11 în campionat, la distanţă egală de locurile patru şi 18.

Întrucât nu a numit un nou principal încă, pe banca tehnică a lui Chelsea se va afla secundul/interimarul Bruno Saltor, venit de la Brighton alături de Graham Potter, care va debuta ca antrenor principal.

De cealaltă parte, Liverpool a fost deja eliminată din Liga Campionilor, chiar de viitoarea adversară a lui Chelsea, iar nici pe plan intern nu are perspective bune.

La opt puncte de locul patru şi cu o luptă strânsă pentru ultimele poziţii de UCL, ”cormoranii” au şanse mari de a rata Liga Campionilor sezonul viitor, asemenea rivalilor londonezi.

A fost cu adevărat un sezon de uitat pentru Jurgen Klopp şi echipa sa, iar, în vară, Liverpool va avea reală nevoie de întăriri, în special la centrul terenului, pentru a putea reveni în cursa pentru titlu stagiunea viitoare.

Singura altă confruntare dintre cele două din acest sezon s-a încheiat cu scorul de 0-0.

Afla mai multe despre: premier leaguechelsea liverpool 

viewscnt
Articole similare