Antrenorul olandez al echipei Manchester United, Erik ten Hag, a declarat, marţi, că speră la o conştientizare generală a faptului că programul jucătorilor este foarte încărcat.
Erik ten Hag (54 de ani) a fost întrebat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, ce crede despre calendarul fotbalistic extrem de încărcat.
„Un club, singur, nu poate schimba lucrurile, mai degrabă este nevoie ca întregul sector să reflecteze, pentru că sunt prea multe meciuri, e clar, prea multe competiţii. Jucătorii de top sunt supraîncărcaţi şi asta nu este bine pentru fotbal. Cluburile, jucătorii şi antrenorii şi atât de mulţi alţi oameni din fotbal trebuie să se străduiască să îmbunătăţească acest mediu şi să găsească echilibrul potrivit”, a declarat Erik ten Hag.
„În cele din urmă, este o problemă financiară. Suntem şi profesionişti, aşa că veniturile trebuie să vină, dar trebuie să echilibrăm totul”, a recunoscut antrenorul lui Manchester United.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dezbaterea despre calendarele supraîncărcate în fotbalul european a fost alimentată în ultimele zile de vedete, în special în Anglia, unde declaraţii pe această temă au făcut Alisson (Liverpool) şi Rodri (Manchester City).
Fotbaliştii de la cele mai mari cluburi sunt expuşi unei creşteri a calendarului, atât din cauza reformei competiţiilor europene (două meciuri suplimentare în acest sezon), cât şi a extinderii Cupei Mondiale a Cluburilor, a cărei următoare ediţie este programată în vara anului 2025.
- Citește și
- FK Csikszereda, invincibilă după şapte etape în Liga 2. Echipa lui Robert Ilyeş a obţinut o nouă victorie în drumul spre Superliga
- "Nimeni nu mă crede!". Patronul milionar care circulă doar cu metroul în Bucureşti: "Gigi Becali a aflat din presă. Trebuie să fii arogant să mergi singur în maşină" | VIDEO
- VIDEO | Motivul pentru care Rareş Pop nu şi-a pus amprenta la Rapid, în mandatul lui Neil Lennon pe banca echipei: "A fost dificil"
- Din cantonamentul FCSB, Daniel Bîrligea a dezvăluit subiectul care-l răscoleşte! Atacantul a lăcrimat în faţa camerei: "Un trai mai bun" | VIDEO
- Kroos a izbucnit după ce UEFA a recunoscut henţul lui Cucurella din Germania - Spania, la EURO 2024: "Pot să mă numesc acum campion european?"
- Radu Drăguşin a fost la un pas să ajungă la FCSB! Omul care l-a crescut a dezvăluit episodul: "Am fost la baza din Berceni, a văzut condiţiile"
- Când va reveni Mircea Rednic pe banca celor de la UTA Arad după operaţia la inimă. Anunţul oficial al clubului
- Probleme pentru Dorinel Munteanu! Ce pedeapsă riscă antrenorul Oţelului, după ce şi-a bruscat jucătorul în meciul cu Dinamo
- Steaua Bucureşti, neprogramată pentru următoarea etapă din Liga 2 şi penalizată de FRF. Explicaţia clubului: "S-a cerut anularea penalităţii"
- VIDEO | Fotbal frumos în etapa a zecea din Superliga! Rapid a accelerat în meciul cu Slobozia şi a urcat în clasament. FCSB, doar egal cu Petrolul
- "Zilele trecute m-a criticat cineva, că sunt devorator de antrenori". Patronul din Superliga, sub presiune după ultimele rezultate ale echipei
- Omul care l-a crescut pe Radu Drăguşin a făcut un gest nobil! "Am făcut această cursă pentru o cauză măreaţă"
- Convocat de Lucescu la echipa naţională, Virgil Ghiţă este în forma carierei în Polonia. A înscris în ultimele trei partide pentru Cracovia
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: erik ten hag, erik ten hag manchester united