Campioana Arabiei Saudite, Al-Ittihad, a vândut peste 56.000 de bilete pentru prezentarea lui Karim Benzema pe stadionul King Abdullah Sports City din Jeddah, în doar câteva ore după ce vânzările au fost anunţate miercuri, relatează Reuters.
Atacantul francez şi câştigător al Balonului de Aur a semnat marţi un contract pe trei sezoane cu clubul din Saudi Pro League, pentru suma totală de 165 de milioane de dolari, potrivit presei locale.
Biletele pentru prezentarea de joi a fostului căpitan al echipei Real Madrid, care va avea loc pe arena de 62.000 de locuri, cunoscută pe plan local sub numele de "The Shining Jewel", au început de la doar nouă riali (2,40 dolari).
Un număr mare de suporteri purtând culorile galben-negru ale clubului l-au întâmpinat pe Benzema la sosirea sa în oraş, miercuri seară, şi se aşteaptă ca acesta să susţină o conferinţă de presă joi, înainte de a fi prezentat fanilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Benzema, în vârstă de 35 de ani, a fost prima achiziţie a lui Al-Ittihad după ce a câştigat titlul de campioană pentru prima dată din 2009, iar compatriotul său N'Golo Kante este aşteptat să i se alăture în curând de la Chelsea.
Cristiano Ronaldo a deschis calea în Liga Pro saudită semnând un contract profitabil cu Al-Nassr în decembrie.
Cluburile saudite vizează şi alte nume mari în următoarele luni, presa locală vorbind despre transferuri în regatul deşertului pentru Sergio Busquets, Angel Di Maria, Jordi Alba şi Sergio Ramos.
Luna trecută, o sursă apropiată căpitanului argentinian Lionel Messi a declarat pentru Reuters că acesta a primit o ofertă oficială pentru a se alătura echipei Al-Hilal, însă câştigătorul Cupei Mondiale, în vârstă de 35 de ani, a decis să se alăture în schimb echipei Inter Miami din Statele Unite.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Anghel Iordănescu ştie cum se vor comporta Gică Hagi şi Gică Popescu după ieşirea nervoasă a lui Dan Petrescu! Întâlnirea privată la care a aflat detalii | EXCLUSIV
- Un oficial al lui Dinamo şi-a anunţat plecarea la doar câteva zile după promovarea în Superligă. ”Voi fi lângă acest club toată viaţa”
- Neymar are uşa închisă la Barcelona. Xavi a negat interesul catalonilor. ”Avem alte priorităţi”
- Fost primar al municipiului Buzău, trimis în judecată pentru banii oferiţi cluburilor! A mai fost condamnat penal pentru finanţarea fostului club de fotbal Gloria Buzău
- OFICIAL | Mihai Popa a semnat cu un club din Serie A. Concurenţă acerbă pentru portarul naţionalei de tineret
- "Am cerut oficial retragerea licenţei echipei". A oferit ultimele detalii înainte de startul noului sezon din Superliga: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
- Continuă controversele după FC Argeş - Dinamo. ”Am auzit că li s-a pus ceva în mâncare la hotel”
- Fostul fotbalist de la Astra şi Liverpool, Anthony Le Tallec, a fost martor la atacul din Franţa asupra copiilor dintr-un parc: "Naţiunea este în stare de şoc"
- OFICIAL | ”The lion is back”. Alexandru Mitriţă a revenit în Superligă. Cu ce club a semnat
- CSA Steaua s-a înţeles cu doi jucători. Un fost fotbalist de la FCSB şi un fundaş cu experienţă vor evolua din sezonul următor pentru ”militari”
- NEWS ALERT | Plecări în masă de la ”U” Cluj. ”Şepcile Roşii” s-au despărţit de şapte jucători. Anunţul oficial al clubului
- BREAKING NEWS | Dan Petrescu a plecat de la CFR Cluj. Anunţul oficial
- Acord total între Dan Petrescu şi Jeonbuk Hyundai! Când va fi prezentat oficial
- FC Voluntari şi Ilie Poenaru ”joacă la cacealma”. Au simulat astăzi că îl prezintă pe Marin Duna ca noul antrenor
Afla mai multe despre: karim bezema, karim benzema al ittihad