Centralul Artur Dias a fost mustrat de Mihai Stoica, pentru felul în care i-a permis lui Dani Carvajal (31 de ani) să abordeze duelurile cu cei de la Manchester City.
Dani Carvajal, faulturi repetate în Real Madrid - Manchester City
Real Madrid - Manchester City se joacă marţi, de la ora 22:00. Meciul e în direct pe Orange Sport 1.
Prima repriză a duelului dintre cei doi "giganţi" a oferit şi un moment dur între Carvajal şi Grealish. La o minge care se ducea în aut de poartă, fundaşul dreapta al lui Real Madrid l-a împins violent pe englez în panoul din marginea terenului.
Apoi, Grealish a reacţionat nervos şi l-a lovit peste mână pe spaniol, care a avut mai multe intervenţii neregulamentare în primele 45 de minute.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De la distanţă, Mihai Stoica s-a arătat iritat de câte i s-au permis lui Dani Carvajal din partea arbitrului Artur Dias.
”Ce trebuie să mai facă domnul Carvajal ca să ia şi el măcar un galben?”, a scris MM Stoica pe Facebook.
Cele două grupări s-au duelat şi anul trecut în aceeaşi fază a competiţiei, iar trupa lui Pep Guardiola a avut ultimul cuvânt de spus după ce s-a impus, 4-3.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Încă se judecă în instanţă cazul lui Emiliano Sala! Ce s-a întâmplat la ultimul apel al lui Cardiff
- VIDEO | Scene incredibile în City - Real! Carvajal l-a împins pe Grealish într-un panou publicitar. Ce a urmat apoi este halucinant
- Cei şase fotbalişti din Superligă care l-au fermecat pe Ilie Dumitrescu. L-a desemnat şi pe antrenorul sezonului: "E cel mai bun"
- Duckadam, anunţ apocaliptic pentru CSA Steaua: ”Echipa se desfiinţează într-un an, dacă nu se întâmplă asta”. Ce propune Dragomir pentru a fi evitat dezastrul
- FOTO | Silueta subţire cu mult sport de ţine! Cum arată şefa unei federaţii din România la 47 de ani: "Asta îmi dă o stare de bine şi mă şi menţine în formă"
- Condiţiile din România, dăunătoare pentru fotbalişti. Ce regretă Panduru, la ani după retragere: ”A fost prea mult, aşa mi se pare” | EXCLUSIV
- Încă un titular de la FCSB a plecat în străinătate să se trateze! "Sunt şanse mici să fie cu CFR". Alţi doi atacanţi au probleme medicale după victoria cu Sepsi
- Echipa pe care Stelea o consideră favorită la câştigarea Superligii: ”E mult mai palpitant aşa. Cred că o să se joace până în ultima etapă”
- Granit Xhaka poate pleca de la Arsenal după şapte ani! Destinaţia anunţată azi de presa din Anglia
- MM Stoica îl desemnează pe un jucător al FCSB ”cel mai bun fotbalist român”: ”Unii îl ironizează, dar e mai bun ca Florinel Coman” | EXCLUSIV
- 5 Vinuri cotate cu +95 puncte Luca Maroni, unul dintre cei mai apreciaţi critici de vin din Italia. Vezi recomandările unvinpezi.ro
- Au fost trase la sorţi semifinalele Ligii Campionilor! Pe cine întâlnesc Esbjerg şi Vipers, echipele care le-au eliminat pe CSM Bucureşti şi Rapid
Afla mai multe despre: real madrid, manchester city