Iustin (17 ani), fiul lui Narcis Răducan (48 de ani), este la un pas de despărţirea de CSA Steaua. La momentul actual, tânărul atacant se află în probe la o echipă din Superligă, cu care are şanse mari de a semna.
Deşi a încheiat sezonul pe locul secund în play-off, doar în urma lui Poli Iaşi, CSA Steaua va juca în Liga 2 şi în sezonul viitor, în contextul în care tot nu are drept de promovare.
Din pricina acestui aspect, mai mulţi fotbalist au decis să părăsească Ghencea, dezamăgiţi că nu pot face, de fapt, perfomanţă la CSA, din cauza unor factori care nu ţin de ei.
Încă o plecare de la CSA Steaua
Tsvetelin Chunchukov ar fi primul jucător de bază care a decis să îşi ”ia zborul” de la Steaua, în timp ce diverşi alţi coechipieri de ai săi ar fi pe picior de plecare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Inclusiv antrenorul Daniel Opriţa ia în calcul să se despartă de CSA, la rândul său deranjat de faptul că s-a promis că echipa va avea drept de promovare.
Încă un fotbalist care va părăsi clubul este fiul lui Narcis Răducan, Iustin, care este deja în probe la Petrolul Ploieşti, formaţie cu care are şanse mari să semneze.
Atacantul de 17 ani a evoluat într-un amical pentru ”lupii galbeni”, împotriva lui CS Păuleşti, şi a reuşit deja să înscrie pentru prima dată în tricoul formaţiei de pe Ilie Oană.
Iustin Răducan, şanse mari să se transfere la Petrolul
În meciul de pregătire, Florin Pîrvu a testat mai mulţi jucători aduşi în probe, printre care se număra şi fotbalistul lui CSA Steaua.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Echipa Petrolului din amicalul cu CS Păuleşti:
Andrei Jercălău - Claudiu Zamfirescu (Ripensia Timişoara), Tudor Catargiu, Juan Pătraşcu, Alexandru Petre - Mihai Constantinescu, Alin Boţogan, Albert Dima, Mihnea Rădulescu - Iustin Răducan (CSA Steaua), Raul Bucur
Au mai evoluat: Mario Ciorăneanu, Andrei Giamănu, Cristian Bîrzan, Vlad Balea, Florin Chivu, Călin Piscan, Andrei Oancea (Petrosport Ploieşti), Vladimir Badea, Luca Tache (FC Voluntari), Sebastian Guiu, Toma şi Ştefan Stavrositu (FCSB, Unirea Constanţa).
Internaţional român de tineret, Iustin Răducanu a debutat la finalul sezonului trecut pentru CSA Steaua, dar a reuşit să strângă numai 106 minute în cele patru apariţii în tricoul ”militarilor”.
- Citește și
- Juventus - Milan | De ce să pariem pe ”rossoneri”
- George Ganea şi-a ales adversara de la baraj: ”Vreau să jucăm cu CSU, să fie stadionul plin” | VIDEO
- Ipoteză şocantă în cazul lui Andre Duarte! De la ce ar fi putut pleca, de fapt, scandalul: ”La cât amatorism am văzut în România, există orice variantă” | EXCLUSIV
- Mitrea şi Vătăjelu, la un pas de o echipă de tradiţie din Superligă! Mutări surprinzătoare, după ce Universitatea Craiova i-ar fi anunţat că nu îi mai doreşte
- Cum a putut să se afişeze Mititelu la Craiova - Voluntari! Toată lumea a rămas mască: ”Chiar sunt curios cât a costat. E ceva aparte” | VIDEO EXCLUSIV
- VIDEO | Halucinant! Un fotbalist de la Voluntari, eliminat în momentul în care ilfovenii se pregăteau să bată un penalty. Ce a putut să facă, chiar în faţa arbitrului
- Vochin, şocat de finalul meciului U Craiova 1948 - FC Voluntari: ”Nu bănuia nimeni”. Concluzie dură pentru olteni: ”Spune mult de valoarea lor” | EXCLUSIV
- O echipă din Anglia va începe sezonul viitor cu opt puncte în minus! Pentru ce a fost încasată pedeapsa
- Mutu a confirmat că Rapid e interesată de doi fotbalişti din play-off! Cine sunt aceştia şi ce spune de transferurile lor: ”Ne permitem jucători”
Afla mai multe despre: iustin răducan