You are here:

Pronosticul lui Florinel Coman înaintea meciului FCSB - Farul: ”Nu e întâmplător pe primul loc. Hagi mi-a clădit mentalitatea de campion” | EXCLUSIV

Pronosticul lui Florinel Coman înaintea meciului FCSB - Farul: ”Nu e întâmplător pe primul loc. Hagi mi-a clădit mentalitatea de campion” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

În cadrul unui interviu exclusiv acordat pentru Orange Sport, Florinel Coman (25 de ani) a vorbit despre următorul duel din campionat al FCSB-ului, derby-ul împotriva fostei sale echipe, Farul Constanţa. ”Mbappe de România” speră şi crede că formaţia sa va ieşi învingătoare.

Crescut în academia Viitorului, dar ajuns la FCSB încă de la 19 ani, pe Florinel Coman îl aşteaptă un meci cu o încărcătură emoţională importantă în următoarea rundă a play-off-ului.

”Mbappe de România” urmează să îşi înfrunte fosta echipă şi fostul mentor, cu care se duelează pentru titlu în această stagiune, iar situaţia este clară în opinia jucătorului vicecampioanei.

”Nu e întâmplător pe primul loc”

Într-un interviu pentru Orange Sport, Florinel Coman a dezvăluit că este de părere că FCSB va reuşi să se impună, având nevoie de victorie pentru a se menţine în cursa pentru campionat.

Totuşi, ”Mbappe de România” a punctat că duelul nu va fi unul deloc facil, întrucât Farul Constanţa nu este întâmplător liderul Superligii, ci datorită trebii făcute de ”Rege” la Ovidiu.

Pronosticul lui Florinel Coman înaintea meciului FCSB - Farul

O luptă strânsă şi frumoasă, pentru că (n.r. Hagi) mi-a clădit această mentalitate, să fiu campion, şi nu este întâmplător că Farul e pe primul loc cu grupul de acolo.

Eu sunt la Steaua (n.r. FCSB) şi îmi doresc să câştig, mai ales că vine acest meci între două echipa frumoase, care joacă un fotbal frumos şi îşi doresc să joace deschis. Va fi un meci pe cinste, dar sper şi cred că putem să câştigăm, am foarte mare încredere în echipă.

Cu jucători talentaţi, e mult mai uşor să lucrezi. Ca antrenor, nu trebuie să faci ceva în plus, ci ca jucătorul să te simtă alături de el, asta e cel mai important pentru un jucător talentat, cum a fost şi cazul lui Alibec, de exemplu.

El voia să simtă că e important, că antrenorul îl place foarte mult şi îi dă încrederea de care el are nevoie să poată să explodeze. Aşa şi la mine, şi la mulţi jucători tineri.

(n.r. meci decisiv?) Da, dacă vrei să fii campion, nu poţi fi campion cu patru egaluri în play-off”, a declarat Florinel Coman, pentru Orange Sport.

Afla mai multe despre: florinel coman 

viewscnt
Articole similare