Expertul Orange Sport, Basarab Panduru, consideră că Gică Hagi a realizat o afacere bună, la începutul acestui sezon. Fostul fotbalist intuieşte că l-a convins pe "cel mai important" jucător de la Farul Constanţa cu un salariu cu mult mai mic faţă de echipele la care a fost legitimat de-a lungul ultimilor ani.
Gică Hagi a făcut echipă de titlu în Superligă la Farul Constanţa
La începutul acestui sezon, Gică Hagi a propus noi tineri în fotbalul românesc, iar, în aceeaşi măsură, i-a strâns pe foştii săi fotbalişti, pe care i-a convins să se alăture Farului Constanţa.
Denis Alibec a fost una dintre achiziţiile importante. Atacantul naţionalei României are 11 goluri pentru Farul Constanţa, în acest sezon, iar fotbalistul de 32 de ani are o convenţie cu "Regele", prin care poate fi lăsat să plece liber de contract, în vară, dacă va primi o ofertă bună din străinătate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Însă, Basarab Panduru a subliniat faptul că Gică Hagi s-a folosit de abilităţile sale, dar şi de faptul că a mai lucrat cu Denis Alibec, pentru a-l convinge să accepte un salariu mai mic faţă de cât a câştigat, în ultimii ani, la Kayserispor sau CFR Cluj.
- 70.000 de euro lunar câştiga Alibec în perioada Kayserispor. După ce a fost împrumutat la CFR Cluj, ardelenii au acoperit salariul său cu 30.000 de euro, iar restul a fost plătit de clubul turc.
"Jucătorii şi rezervele Farului sunt peste jucătorii şi rezervele Craiovei? Nu! Poţi să dai şi bani mulţi şi... Am văzut cu Alibec. Poate veni pe 5.000 - 7.000, dar dacă se ducea la CFR cerea 15.000 - 20.000, nu? Ştie că acolo... Toţi jucătorii de la CFR primesc mai mulţi bani decât merită la un moment dat. Dacă se duc în altă parte, acceptă 5.000, 7.000, dar la FCSB şi CFR Cluj se acceptă 15.000, 20.000. Asta e diferenţa. Nu înseamnă că-i merită", a declarat Basarab Panduru, pentru Orange Sport.
- Conform bilanţului financiar, Farul are cel mai mic buget salarial dintre echipele din play-off-ul Superligii, cu 4.7 milioane de euro, în timp ce CFR Cluj conduce topul, cu 11 milioane de euro.
Denis Alibec a revenit la forma sa bună: "E cel mai important jucător de la Farul Constanţa"
De asemenea, Basarab Panduru a evidenţiat şi aspecte din jocul lui Denis Alibec, care ar putea deveni, din nou, campion al României, la 32 de ani.
"Alibec este jucătorul care trebuie să stea în teren 90 de minute. E cel mai bun an al lui Alibec din toate timpurile. Niciodată Alibec n-a jucat 2.252 de minute. Cel mai mult a jucat în sezonul 2015-2016, 2188 de minute, care însemnau cam 24 de jocuri. Până la 32 de ani, toată viaţa lui 24 de jocuri a jucat cel mai mult. Deci 25 de meciuri titular, 25 de meciuri rezervă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Anul ăsta are deja 2252 de minute, 11 goluri şi e tot jocul lui pe care-l face pentru coechipieri. Sunt meciuri în care le-a pasat doar colegilor, i-a pus în situaţii de a marca goluri. E cel mai important jucător al lor. Uneori, evoluţiile bune ale lui Louis Munteanu şi Mazilu i se datorează lui Alibec", a mai spus expertul Orange Sport.
- Citește și
- ”La 1-0, suporterii noştri dormeau”. Dorinel Munteanu s-a luat de fanii Oţelului: ”Să meargă în altă parte la spectacol! La Galaţi se joacă pe puncte”
- ”Crezi că moare cineva de grija CSA Steaua?”. Miu s-a enervat în direct şi a început ”tirada”: ”Asta este Steaua. Dacă puteam, vindeam 60.000 de bilete cu Dinamo” | VIDEO EXCLUSIV
- Haosul provocat de Garita la FC Argeş ia amploare. ”Ne-a cerut asta, dar să îi fie foarte clar”. Marius Croitoru, implicat: ”Vă rog să îi puneţi această întrebare”
- Cristiano Ronaldo are un nou antrenor la Al Nassr, după demiterea lui Rudi Garcia
- Dinamoviştii, ironii către rivalii de la Steaua: ”Haideţi să ajutăm Armata să umple Ghencea! Să nu ne trezim cu soldaţi în tribună”
- OUT de la CFR? ”Nu a ascultat, nu a înţeles”. Panduru, dezamăgit de marea speranţă a campioanei: ”Am mai explicat” | EXCLUSIV
- Un nou campion mondial, de vânzare! Clubul l-a pus pe lista de transferuri. Patru granzi din Premier League stau la pândă
- Răzvan Lucescu are şanse mari să câştige un trofeu în acest sezon! PAOK s-a calificat în finala Cupei Greciei. Pe cine va înfrunta
- MM, uluit de progresul făcut de un jucător al FCSB în acest sezon: ”Este uriaşă diferenţa între el şi restul. Nu e alt fotbalist, e alt om!” | EXCLUSIV
- Marea dorinţă a lui Kylian Mbappe pentru 2024: ”Sper să fiu acolo”. Când va veni pentru francez şi triumful suprem la nivel de echipe de club
- Gheorghe Mustaţă, înainte de Steaua - Dinamo: ”Vor fi mai mulţi dinamovişti în Ghencea!”. Mesaj dur şi pentru Marius Lăcătuş
- Ce îl diferenţiază pe Hagi de alţi antrenori. Coman, marcat: ”Te făcea să te vezi Maradona. Faci lucruri pe care nu credeai că poţi să le faci” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: gica hagi, farul constanta, basarab panduru, farul constanta superliga, denis alibec, denis alibec cfr cluj