
CFR Cluj a părăsit cupele europene în acest sezon, iar finanţatorul clubului, Nelu Varga, a fost chestionat cu privire la cum afectează această situaţie viitorul formaţiei sale.
CFR Cluj a părăsit cupele europene în acest sezon, iar finanţatorul clubului, Nelu Varga, a fost chestionat cu privire la cum afectează această situaţie viitorul formaţiei sale.
Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Andrea Mandorlini (63 de ani), a tras concluziile cu privire la remiza din Gruia, în primul meci european al sezonului pentru echipa clujeană.
Dan Petrescu (55 de ani) a plecat de la CFR Cluj, după ce a reuşit să obţină, la baraj, locul pentru preliminariile Conference League.