Fostul mare internaţional român Cristi Chivu (42 de ani) a început cel de-al treilea sezon pe banca celor de la Inter Primavera, însă ambiţiile sale sunt mult mai mari.
Fostul mare internaţional român Cristi Chivu (42 de ani) a început cel de-al treilea sezon pe banca celor de la Inter Primavera, însă ambiţiile sale sunt mult mai mari.
O publicaţie din Italia anunţă, la nivel de zvon, că plecarea unuia dintre conducătorii de la Inter poate duce şi la cea a lui Cristian Chivu. Sursa citată anunţă că antrenorul de la Primavera ar putea face pasul la prima echipă de seniori din carieră.
Într-un interviu cu Orange Sport, Victor Becali a discutat despre parcrusul de până acum al lui Cristi Chivu ca antrenor şi despre ce urmează pentru acesta. Impresarul îl cunoaşte bine pe fostul căpitan al echipei naţionale, întrucât l-a reprezentat în cariera de jucător.