Vasile Dîncu şi Florin Talpan au abordat pe larg subiectul referitor la posibilitatea clubului CSA Steaua de a promova şi legal în prima ligă, nu doar pe cale sportivă, în baza depunerii proiectului de lege care prevede modificarea Legii Sportului.

CSA Steaua a emis un comunicat de presă, după tensiunile apărute în ultima perioadă în jurul clubului. Juristul Florin Talpan nu şi-a dorit un play-off în seria Stelei Bucureşti, dar AMFB a avut ultimul cuvânt.
Lupta dintre CSA Steaua şi Academia Rapid pentru promovarea în Liga a III-a se duce şi la comisii, după ce formaţia roş-albastră a decis să conteste printr-un memoriu depus la FRF dreptul grupării din Giuleşti de a organiniza partide pe arena "Valentin Stănescu", dar şi faptul că fotbalişti precum Daniel Pancu, Daniel Niculae, Ionuţ Voicu, Marian Vlada sau Vasile Maftei nu aveau dreptul să joace pentru această echipă.