Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cum a fost prins Daniel Niculae! Cei implicaţi nici nu şi-au dat seama ce se întâmplă, înainte de a fi "săltaţi" | EXCLUSIV

Cum a fost prins Daniel Niculae! Cei implicaţi nici nu şi-au dat seama ce se întâmplă, înainte de a fi "săltaţi" | EXCLUSIV

Rapid

Comentarii

Preşedintele de la Rapid, Daniel Niculae, are calitatea de suspect în ancheta de amploare în care 16 suporteri, inclusiv şeful galeriei, "Bocciu", au fost reţinuţi. Conducătorul clubului giuleştean apare în mai multe înregistrări şi convorbiri interceptate de autorităţi.

Anchetatorii au folosit metoda clasică pentru a-i prinde pe Daniel Niculae şi pe ceilalţi implicaţi în dosar

Procurorii din Bucureşti care instrumentează dosarul de constituire a unui grup infracţional organizat în care sunt suspectaţi suporteri ai FC Rapid, dar şi persoane din conducerea clubului au reţinut, joi seară, 16 suporteri, inclusiv pe şeful galeriei. Anchetatorii au descoperit, în incinta stadionului, un spaţiu în care fusese amenajat un perete fals şi în care erau ascunse materiale pirotehnice.

Pe numele lui Daniel Niculae a fost emis un mandat de aducere, iar după audieri a fost lăsat să plece şi va fi cercetat în libertate. Anchetatorii au dovezi privind legăturile dintre preşedintele de la Rapid şi celelalte persoane implicate. În urma percheziţiilor, materiale pirotehnice, dar şi arme, inclusiv arme de foc letale au fost găsite. 

Conform informaţiilor obţinute de Orange Sport, Daniel Niculae a ajuns să fie implicat în anchetă, după ce fostul atacant a apărut pe înregistrări, dar şi în convorbirile interceptate ale celor vizaţi de anchetă. 

Omul de încredere al lui Dan Şucu are calitatea de suspect, iar interceptările pe care se bazează autorităţile figurează din decembrie 2023 şi ianuarie 2024. 

De asemenea, procurorii au cerut actele despre banii pe care Rapid îi plăteşte galeriei, sumă despre care a vorbit şi Dan Şucu, dar şi costurile materialelor pirotehnice care au provocat distrugeri materiale pe stadioane. 

Surse judiciare indică legăturile dintre club din suporterii anchetaţi: "Membrii grupului infracţional organizat beneficiau şi de sprijinul unor angajaţi din cadrul Clubului Sportiv Rapid Bucureşti, precum şi al altor suporteri din alte oraşe (Ploieşti, Iaşi), care îi ajutau în vederea introducerii şi ascunderii articolelor pirotehnice în stadioanele unde echipa FC Rapid Bucureşti urma să dispute partidele de fotbal". 

Acuzaţiile care i se aduc lui "Bocciu"

Printre cei reţinuţi se numără şi Liviu Ungurean, "Bocciu", care are o situaţie mai complicată, deoarece are legături strânse cu firma de pază a stadionului, nu cea care activează la meciurile oficiale.

"Începând cu luna septembrie 2023 Ungurean Georgian-Liviu zis "Bocciu", liderul galeriei echipei sportive Rapid Bucureşti, a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat împreună cu alte 3 persoane, la care au aderat alţi 13 membri ai galeriei, în scopul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de articolul 371 alin. (2) din Codul penal şi producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept, faptă prev. şi ped. de art. 31 din Legea 126/1995, constând în aceea că la meciurile echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti a coordonat activitatea infracţională de deţinere, transport, introducere şi folosire a materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal în scopul distrugerii bunurilor şi a suprafeţei terenului de joc, prin aruncarea pe aceasta de articole pirotehnice", mai susţin sursele judiciare. 

Afla mai multe despre: daniel niculaeancheta daniel niculaedaniel niculae rapiddan sucu 

viewscnt
Articole similare