Universitatea Craiova a reuşit să încheie sezonul regular cu o victorie. În ultima etapă, oltenii au învins-o pe UTA Arad, scor 2-1, după ce fuseseră conduşi de jucătorii pregătiţi de Laszlo Balint. În urma partidei, Eugen Neagoe a oferit o serie de declaraţii.
Universitatea Craiova a reuşit să revină de la 0-1 şi să se impună împotriva UTA-ei Arad, scor 2-1, însă a făcut-o cu mari emoţii, în special pe final de meci.
Laszlo Balint şi jucătorii săi au reclamat un penalty în finalul jocului şi au ratat şi alte ocazii în timpul partidei, înfrângerea fiind dureroasă pentru oaspeţi, după ce conduseseră.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tehnicianul UTA-ei chiar a sugerat că arbitrajul a fost modest, întrucât s-ar fi fluierat fiecare contact, iar jocul nu ar fi fost lăsat să se desfăşoare mai ”bărbătesc”.
Eugen Neagoe i-a oferit o replică tăioasă, sugerând că intrările dure îşi au locul la alte sporturi, şi şi-a felicitat jucătorii pentru victoria obţinută.
Neagoe, replică tăioasă pentru Balint
”Vreau să îi felicit pe băieţi, au dat dovadă de mare caracter în această seară, aş vrea să remarc câţiva jucători care au avut mari probleme medicale înainte de acest joc.
Andrei Ivan a fost foarte răcit, temperatură, frisoane, merită felicitări, Mateiu, la fel, nici Creţu nu e 100%, Baiaram, la fel, vine după operaţie, nu e uşor, dar asta e situaţia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
O spun acum, nu înainte de joc, nu încercam să găsesc un alibi. Dar acum merită să spun realitatea şi băieţii merită felicitări, au dat dovadă de caracter, au întors scorul împotriva unei echipe foarte bune.
Sunt puţin supărat pentru că nu trebuia să primim gol la acel corner, pe dominarea noastră, nu ne creau probleme, dar le-am acordat un corner şi i-am invitat în careul nostru.
Nu aş vrea să se mai întâmple chestii de acestea. Au adversarii corner, trebuie să ne marcăm oamenii, să nu primim goluri, ştiau ce au de făcut, lucrăm mult aceste faze fixe.
Trebuie să fim mai responsabili. Asta e singura mea nemulţumire în această seară. Vreau să le mulţumesc şi suporterilor, au fost lângă noi până la final, ne-au împins de la spate.
Băieţii au demonstrat că merită să fie susţinuţi. Puteam să mai marcăm goluri, dar şi ei ne-au creat mari probleme, ştiam că sunt periculoşi pe faze fixe, pe contraatac.
Sunt foarte importanţi jucătorii care vin de pe bancă, de asta suntem aici, să încercăm să facem modificări dacă ceva nu merge.
Nu am revăzut nicio fază din timpul jocului, nu aş spune o prostie acum, că a fost, că nu a fost (n.r. penalty pentru UTA). Greşeli s-au mai făcut de-a lungul timpului.
”Atunci să mergem la alt sport, să lăsăm să lovească adversarii”
(n.r. Balint s-a plâns că s-au fluierat toate duelurile) Hai să fim serioşi. (n.r. el a zis că antrenează intrări mai bărbăteşti) Ce, durităţi? Ştiam că UTA e o echipă agresivă, le zic de trei zile jucătorilor.
Asta s-a şi întâmplat. Cred că şi etapa trecută cei de la FCSB s-au plâns şi au avut şi puţină dreptate, acele faulturi ale lui Batha, dar nu vreau să intru în detalii, mă pierd.
E o echipă care joacă agresiv, dur, dar nu cred că se pune problema de... (n.r. a spus că s-a fluierat fiecare contact) Atunci să mergem la alt sport, să lăsăm să lovească adversarii.
Cred că puteam să avem mai multe puncte dacă eram puţini mai atenţi. Nu am pierdut jocuri că am fost surclasaţi, ci pentru că am făcut cadouri.
Puteam să nu pierdem niciun joc şi să fim mai sus, dar asta e situaţia, vedem ce fac adversarele. Cred că va fi un play-off frumos, cu echipe echilibrate”, a declarat Eugen Neagoe, după victoria cu UTA.
- Citește și
- ”A salvat-o pe Craiova cum a salvat-o Rivaldo pe Barcelona”. Rivaldinho, ”eroul” oltenilor după ce a respins o minge de pe linia porţii | EXCLUSIV
- De ce crede Stoican că a pierdut FC Botoşani două puncte împotriva lui CS Mioveni: ”S-a văzut asta. Nu îţi iese întotdeauna ce îţi propui”
- ”Un om care nu putea să vorbească reprezenta clubul. Pot să las aşa un specimen lângă echipă?”. MM, discurs devastator la adresa lui Strizu: ”Uitaţi ce faţă are” | EXCLUSIV
- Răspunsul lui MM Stoica după ce Csaba Asztalos i-a transmis să îşi ”ducă pe stadion copiii” pentru a vedea ”folclor”: ”Se vrea Alice în Ţara Minunilor” | EXCLUSIV
- Ce a făcut Mititelu imediat după ce a fost întrerupt meciul Sepsi - U Craiova 1948: ”Toată lumea era mirată” | EXCLUSIV
- Explicaţiile unui oficial al lui Sepsi, după ce a afirmat că la un alt meci, nu cel cu Craiova, putea evacua galeria adversă: ”Jandarmeria face sau nu face” | EXCLUSIV
- BREAKING | 20 de arbitri din fotbalului românesc, anchetaţi pentru că au jucat la pariuri: ”S-a început procedura”
- Valeriu Iftime consideră că o echipă din Superligă este deja retrogradată: ”De acum încep finalele”
- FC Argeş şi-ar fi găsit antrenor! Un tehnician plecat din Superligă la finalul sezonului trecut, alesul clubului din Trivale
Afla mai multe despre: eugen neagoe