Expertul Orange Sport, Basarab Panduru, a taxat prestaţia FCSB-ului din prima repriză cu Universitatea Craiova, de pe Arena Naţională.
Basarab Panduru, după FCSB - Universitatea Craiova 1-1: "Am făcut reclamaţie la Interpol să apară pe teren"
FCSB a încheiat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Universitatea Craiova, în primul meci din prima etapă a play-off-ului Superligii
Oaspeţii au deschis sorul în minutul 32, când Jovan Markovic a trecut prin dribling de patru jucători bucureşteni şi l-a învins pe Târnovanu. Egalarea a venit însă în minutul 66, când Edjouma a înscris din centrarea lui Radunovic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cele două pretendente la titlu şi-au împărţit reprizele. Oltenii au fost mai buni în prima, când gazdele aproape că nu au existat în atac, în timp ce FCSB a controlat total partea secundă.
Raportul de forţe din cele două reprize l-a amuzat pe Basarab Panduru.
"M-a deranjat aşteptarea asta. N-am mai avut răbdare. La 20:45 am făcut reclamaţie la Interpol să apară cei de la FCSB pe teren. În prima repriză, da, i-a sechestrat cineva, n-au ieşit în prima repriză pe teren. Au apărut în minutul 53.
O primă repriză dominată cap coadă de Craiova, puternică, a stat bine pe teren, a făcut pressing. Nu le-au dat nicio şansă, au fost mai buni în prima repriză. Mama mea ce gol maarcat Markovic! E golul lui. Preia dintre doi jucători, trece de toată lumea şi ce gol marchează!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cred că de atiunci când se aruncă autul e o problemă, e Şut acolo. Sorescu are grijă dacă cumva îi dă pasă lui Ivan. Pe Dawa l-am mai văzut cu mâinile la spate, nu ştiu cine îi zice să ţină mâinile la spate. La Botoşani ţin minte că a căzut în cap la o fază când stătea cu mâinile la spate. Cristea e depăşit uşor şi el. Să fiu corect şi cu Markovic, că ce face nu prea face multă lume", a declarat Basarab Panduru la Orange Sport.
- Citește și
- Cicâldău a ratat un penalty şi victoria echipei sale, Ittihad Kalba, în minutul 90+13! Cum a executat de la 11 metri | VIDEO
- Irlanda a învins Anglia, 29-16, şi a devenit campioana din Six Nations cu victorii pe linie! Johnny Sexton a devenit cel mai bun marcator din istoria turneului
- VIDEO | Penalty neacordat pentru FCSB în derby-ul cu Universitatea Craiova? Faza controversată: ”E fault clar! Greşeală mare”
- O ocoleşte Edi Iordănescu pe Farul? Gică Popescu e deranjat: "Două ore sunt până la Constanţa. Măcar de aparenţe să fi venit la un meci" | EXCLUSIV
- Sergio Perez, în pole-position la Marele Premiu al Arabiei Saudite! Cum arată clasamentul după calificări
- Mihai Stoichiţă, oprit de poliţie înainte de FCSB - Universitatea Craiova! "Acum de ce mă filmaţi? M-a legitimat. Şi eu vreau să văd care e problema" | VIDEO
- Radu Drăguşin defilează cu Genoa spre promovarea în Serie A! Fundaşul român a fost titular în victoria cu 3-0. Victorie şi pentru Marius Marin şi Olimpiu Moruţan
- Panduru uimeşte! "Să ştii de la mine. Nu va mai fi convocat deloc cât va fi Edi Iordănescu la naţională. Concurenţii postului nu au forma lui" | EXCLUSIV
- Panduru intervine în scandalul dintre Hagi şi Edi Iordănescu şi îl contrazice pe ”Rege”: ”Eu nu aş fi făcut asta. Cu ce îl ajuta?” | EXCLUSIV
- Victorie pentru SCM Râmnicu Vâlcea în turul sferturilor European League! Echipa din România are prima şansă pentru calificare înainte de returul cu Nykobing
- ”Au fost şi sunt încă promisiuni”. Ce spune un fotbalist din Superligă după ce a cerut intrarea în insolvenţă a clubului său
- România, la Rugby Europe Championship! Patru schimbări în primul XV al naţionalei pentru finala mică împotriva Spaniei, faţă de meciul cu Georgia
- Dat afară de FCSB după doar şapte meciuri, fotbalistul ”rupe norii” la altă echipă din Superligă! MM Stoica: ”Contează mult de tot antrenorul” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: basarab panduru, fcsb universitatea craiova