Antrenorul Universităţii Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, este nemulţumit de felul în care fotbaliştii săi se exprimă pe teren şi a cerut măsuri, pentru ca aceştia să livreze la nivelul aşteptărilor.
Ioan Ovidiu Sabău, supărat pentru ce a văzut la fotbaliştii săi în U Cluj - FCSB 0-0
Universitatea Cluj a încheiat la egalitate luni seara, pe teren propriu, scor 0-0, cu gruparea bucureşteană FCSB, în ultimul meci al etapei a 26-a din Superligă.
"Şepcile roşii" au ratat un penalty prin Dan Nistor, în prima repriză, iar meciul a avut puţine ocazii de poartă de ambele porţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ioan Ovidiu Sabău a făcut un apel prin care a încercat să-şi trezească fotbaliştii.
"E clar că există o presiune, îngrijorare să găsim soluţii pentru lipsa de încredere. Azi a fost un adversar, cu tot respectul pentru FCSB, cu jucători tineri, dar trebuia să câştigăm, să ne facem meciul uşor. Ca încredere şi ca joc să arătăm altfel. Cu Sepsi putem să ne batem de la egal la egal, dar vedem de mâine la analiză.
Sunt multe lucruri care mă nemulţumesc, lucruri care trebuie spuse şi rezolvate, cu implicarea mai multor jucători, cu ritmul lor, cu devotamentul faţă de club, să fie responsabili. Trebuie să rezolvăm jocul, ritmul şi încrederea în noi. Jucătorii să înţeleagă asta, că au calitate de play-off, dar trebuie să faci diferenţa, să-ţi asumi la ultima pasă, să finalizezi, să faci un dribling. Vreau să văd lucrurile astea, că le dau această libertate, îi încurajez tot timpul.
M-am gândit că e teama de rezultat, că a fost FCSB şi vine lumea la stadion, dar de la lipsa de încredere cred că pleacă toate", a declarat Ioan Ovidiu Sabău, după remiza cu FCSB.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
FCSB conduce în clasament cu 55 de puncte, având un avans de şapte puncte faţă de Rapid, ocupanta locului secund. Universitatea Cluj este pe locul 8, cu 34 de puncte.
- Citește și
- Tensiuni la Bayern Munchen! Kimmich şi un antrenor secund, aproape de a se lua la bătaie
- Darius Olaru a explicat postul bizar pe care l-a avut în U Cluj - FCSB: "Sunt dezamăgit pentru meciul de azi. Asta am pregătit la antrenamente"
- Bogdan Cosmescu, necruţător după ”U” Cluj - FCSB: ”Ei trei au fost inutili!” Panduru nu i-a dat notă de trecere liderului: ”Au avut doar o ocazie” | EXCLUSIV
- Novak Djokovic continuă să fie liderul ATP! Ce locuri ocupă jucătorii români la nivel mondial
- VIDEO | Debut la FCSB! A aşteptat o lună să intre pe teren, după ce i-a uimit pe medicii echipei: "Nu am întâlnit aşa ceva"
- "Stau în lojă să ascult toate comentariile unora care mă scot din minţi". Decizia lui Vassaras l-a deranjat pe MM Stoica: "Nu mai am voie"
- Lionel Messi a intervenit cu prima reacţie, după ce a fost acuzat că a încercat să umilească China: "Am auzit că s-a spus asta"
- Vestea pe care nimeni nu ar fi vrut să o audă! S-a accidentat şi ratează restul sezonului. Anunţul lui MM Stoica
- Reacţia lui Valeriu Iftime, după ce Botoşani a ajuns pe ultimul loc în România: ”Cred că o scoatem”
- Antrenorul cu patru înfrângeri consecutive în Superliga anunţă: "Nu renunţ! Am vorbit cu echipa şi trebuie să continuăm"
- "Azi am avut noroc". Singurul aspect care l-a mulţumit pe Gică Hagi după victoria cu Sepsi: "Astea sunt momentele"
- ”Inexplicabil!” Experţii au găsit o altă fază controversată înainte de golul marcat de Farul cu Sepsi. Colţescu, pus la zid: ”O porcărie!” | EXCLUSIV
- Un antrenor din Premier League a renunţat la funcţie! "Are un loc special şi acest lucru nu va fi uitat niciodată"
Afla mai multe despre: ioan ovidiu sabau, u cluj fcsb, ioan ovidiu sabau u cluj fcsb