Cristian Ganea (30 de ani) a semnat un contract pe doi ani cu grecii de la Panathinaikos. Transferul a fost anunţat oficial, marţi, de către clubul elen.
Cristian Ganea (30 de ani) a semnat un contract pe doi ani cu grecii de la Panathinaikos. Transferul a fost anunţat oficial, marţi, de către clubul elen.
Căpitanul echipei Rapid Bucureşti, Cristian Săpunaru, a sărbătorit alături de colegi şi fani inaugurarea noului stadion. Totuşi, apărătorul de 37 de ani este dezamăgit de un singur aspect.
Jucătoarea Jaqueline Cristian, locul 67 WTA şi favorită 5, a ratat, sâmbătă, calificarea pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 1000 de la Doha.