Selecţionerul naţionalei României, Mircea Lucescu, a avut un apel către cluburile din România. Antrenorul a pus sub semnul întrebării prezenţa unor "jucători străini de o valoare dubioasă" în campionat şi le-a îndreptat atenţia spre creşterea de fotbalişti români.
Mircea Lucescu s-a adresat cluburilor din România! "Să mai renunţe la aceşti jucători. Naţionala le va obliga"
Echipa naţională întâlneşte selecţionata Ciprului, sâmbătă seară, de la ora 21.45, la Larnaca, în etapa a treia a grupei C2 a Ligii Naţiunilor. După această confruntare, marţi, 15 octombrie, tricolorii vor înfrunta Lituania, tot în deplasare.
Mircea Lucescu a explicat de ce Daniel Bîrligea nu a fost convocat, apoi a avut cuvinte de transmis spre cluburile din România, într-un plan comun pentru a creşte performanţele la nivel de club şi la nivelul naţionalei.
Selecţionerul nu a cerut eliminarea tuturor străinilor, iar în aceeaşi măsură a cerut răbdare în privinţa planului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"N-am mai avut acelaşi interes pentru a produce jucători şi acum această naţională ar trebui să dea un exemplu pentru toate cluburile din ţară să mai renunţe la jucători străini de o valoare dubioasă. Ştiu că e greu să promovezi jucători, trebuie să ai răbdare cu ei. Eu la Şahtior aveam brazilieni care abia după un an, un an şi jumătate deveneau jucători. Totul este despre răbdare şi cu inteligenţa construieşti jucători, echipe. Să înţeleagă şi antrenorii tineri că ar trebui să se dăruiască total.
Lucrul acesta se va întâmpla, cu timpul se va întâmpla, datorită performanţelor naţionalei. Cluburile vor fi obligate de rezultate să facă asta. Dacă vin străini de o valoare egală cu cei care evolează în campionate puternice, atunci pot ajuta. Dar dacă vin pentru şase luni, un an, doi, apoi pleacă... Lasă un gol în urma lor. Jucătorii români duc patru, cinci ani, se face un nucleu de jucători şi se produce o apropiere de suporteri.
Se plâng de asta şi echipele mari că nu mai există aceste lucruri, pentru că cluburile au ajuns pe mâna fondurilor, pentru că efortul financiar e enorm. La noi sunt oameni care investesc şi care încearcă să păstreze un echilibru", a declarat Mircea Lucescu, înainte de Cipru - România.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- "L-am văzut la Salonic". Mircea Lucescu a dezvăluit de ce Daniel Bîrligea a ratat naţionala. De ce au avut loc Alibec, Drăguş şi Puşcaş
- Radu Drăguşin a dezvăluit ce semnal a primit dinspre Tottenham, după gafa majoră de pe teren: "E diferenţă mare faţă de Italia"
- Naţionala de tineret, aproape de EURO 2025! Cum se califică ”tricolorii mici” la turneul final. Toate calculele înaintea meciului capital cu Elveţia
- Eveniment de cinci stele în România! Ţara noastră, pe harta mondială, lângă Dubai, Miami şi St. Moritz
- Selecţionerul din Cipru speră să-l surprindă pe Mircea Lucescu la partida din Liga Naţiunilor: "Sunt un antrenor cu experienţă"
- Tricolorii se pregătesc să cucerească Austria! O româncă, cea mai titrată din concurs: "Aşteptările sunt mari având în vedere palmaresul"
- România, peste tot acasă! ”Zidul Galben” va fi la datorie în Cipru. Câţi fani români vor fi la meci
- VIDEO | Rapidistul care vrea să ajungă la naţionala ţării sale, alături de starurile din Premier League: "Este un vis"
- Amendă uriaşă pentru un club din Premier League! Decizie drastică împotriva echipei care a scris că ”arbitrul este fan al adversarilor”
- Cum văd casele de pariuri meciul Cipru vs România?
- Un weekend plin de meciuri! Vezi Super Oferta şi alege-ţi favoritele
- Real Madrid a dat anunţul. Dani Carvajal a fost operat cu succes după accidentarea gravă suferită la partida cu Villarreal
- Întrebat dacă şi-ar dori să devină selecţioner al naţionalei Ciprului, Elias Charalambous a răspuns fără ezitare: "Ar fi special"
- Ce ştie Elias Charalambous despre Gigi Becali: ”Să fiu sincer. A fost mereu aşa”. De câte ori s-au văzut până acum cei doi
Afla mai multe despre: mircea lucescu, mircea lucescu echipa nationala, cipru romania