Liber de contract după despărţirea de Al Hazem, Costel Gâlcă (50 de ani) a fost ofertat de o echipă din Superligă, dispusă să îi ofere al doilea cel mai mare salariu din campionatul nostru. Finanţatorul clubului a recunoscut discuţiile cu antrenorul.
După ce a reuşit să câştige ”tripla”, titlul, Cupa României şi Cupa Ligii, alături de FCSB în sezonul 2014/2015, Costel Gâlcă a plecat din Superligă şi nu a mai privit înapoi.
Fostul mijlocaş a făcut pasul de la Bucureşti la fosta sa echipă, Espanyol, însă nu a reuşit să reziste în LaLiga, antrenând doar în Arabia Saudită şi Danemarca de atunci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Nu are de ce să fie un secret”
Ultima sa aventură a venit pe banca tehnică a celor de la Al Hazem, formaţie care se află în prezent pe primul loc din a doua divizie saudită, pe care Gâlcă a părăsit-o în februarie 2022.
Doar nouă jocuri a rezistat antrenorul român la Hazem, câştigând doar unul şi pierzând restul meciurilor disputate. În continuare liber de contract, acesta a primit o ofertă uriaşă din Superligă.
FC Argeş i-a oferit lui Constantin Gâlcă, potrivit Prosport, 30.000 de euro pe lună. sumă din care s-ar fi scăzut în jur de 8.000 - 10.000 de euro pentru restul salariilor staffului său.
Gâlcă, ofertă uriaşă pentru revenirea în Superligă
Viorel Tudose, patron al Getica 95, sponsor al FC Argeş, şi finanţator al echipei, a dezvăluit că a purtat negocieri cu Gâlcă, dar nu l-a putut convinge să se alăture din pricina lipsei unei infrastructuri la Piteşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Clubul piteştean doreşte să îl înlocuiască pe Marius Croitoru, care a dezamăgit în Trivale, însă nu se va despărţi de acesta până nu va găsi varianta ideală pentru a îi lua locul.
”Costel e un super profesionist. Nu are de ce să fie un secret că am discutat într-adevăr venirea lui la FC Argeş, dar nu i-am putut îndeplini în primul rând pretenţiile legate de infrastructură în sensul că stadionul de la Piteşti se dărâmă, trebuie să ne mutăm la Mioveni.
Acolo intervin chestiuni de terenuri de antrenament, sală de recuperare, distanţe zilnice de parcurs şi alte necesităţi adiacente. Au fost cereri absolut fireşti şi de bun simţ, dar, din păcate, în contextul actual ne-a fost imposibil să găsim rapid soluţiile optime, la nivelul pachetului dorit de Gâlcă”, a declarat Viorel Tudose, pentru sursa citată.
Topul celor mai bine plătiţi antrenori din Superligă:
- Dan Petrescu (CFR Cluj) - 25.000 de euro
- Eugen Neagoe (Universitatea Craiova) - 15.000 de euro
- 3. Adrian Mutu (Rapid), Cristiano Bergodi (Sepsi) - 10.000 de euro
Costel Gâlcă mai fusese dorit insistent de UTA Arad, însă mutarea nu s-a mai materializat, deoarce ţinea de preluarea clubului de către Simon Apreutese.
- Citește și
- Surpriză uriaşă în formula de start a Rapidului împotriva lui Hermannstadt! Cum explică Mutu o titularizare în premieră: ”De aia l-am băgat”
- ”Mingea nu poate să intre în poartă dacă nu o bagă adversarul”. Iulian Miu le oferă lecţii defensive fundaşilor de la Botoşani | EXCLUSIV
- U Craiova 1948, dispusă să îşi vândă unul dintre cei mai importanţi jucători marii rivale: ”Nu mai facem greşelile din trecut”
- VIDEO | Răzvan Marin şi-a ieşit din minţi pe teren, imediat după ce a pasat decisiv pentru Empoli! Ce l-a ”înnebunit” pe român
- Cel mai bun transfer din Superligă din această iarnă? Fotbalistul care l-a dat pe spate pe Moldovan: ”E o achiziţie foarte bună” | EXCLUSIV
- Una dintre marile speranţe ale Farului îl dezamăgeşte pe Panduru: ”Iei mingea şi te duci până o pierzi. Aceleaşi lucruri ca acum doi ani” | EXCLUSIV
- Cum explică Gică Hagi înfrângerea surprinzătoare suferită împotriva lui U Cluj: ”Felicitări lor, au reuşit să facă asta”
- Formaţia din Superligă care a întrecut toate aşteptările în 2023! Panduru: ”La fiecare meci face spectacol, o forţă, te impresionează” | EXCLUSIV
- Cum au facilitat FIFA şi UEFA comunicarea dintre banca tehnică a FCSB şi Gigi Becali în timpul meciurilor: ”Oricine poate să facă orice” | EXCLUSIV
- UTA, comunicat devastator la adresa CCA! Clubul arădean a lansat acuzaţii serioase: ”Nu ştim dacă este o problemă de vocaţie sau doar o lipsă de competenţe”
Afla mai multe despre: costel gâlcă