Un alt derby al primei etape din 2022, din Liga 1, va fi jucat pe Arena Naţională, între FCSB şi CFR Cluj, ocupantele primelor două poziţii în campionat. 30% din capacitatea celui mai mare stadion din ţară va fi pusă la dispoziţia spectatorilor.

FCSB şi U Craiova se vor duela, în vară, pe piaţa transferurilor pentru un fotbalist aflat în ultimele luni de contract cu CFR Cluj, campioana României. Mike Cestor (29 de ani), fundaşul central care a jucat şi la Astra în Liga 1, le interesează pe ambele, dar doar liber de contract.
CFR Cluj se află în faţa unei decizii cruciale în această iarnă, în plin campionat. Banca tehnică s-ar putea schimba, din nou, iar managerul general de la FCSB, Mihai Stoica, a anticipat antrenorii cu care campioana ar putea negocia, pentru a-i lua locul lui Dan Petrescu.