

Marius Baciu (51 de ani) a fost la un pas de a renunţa la postul de antrenor de la FCSB, după înfrângerea cu Dinamo. Declaraţiie finanţatorului Gigi Becali au avut un impact asupra sa, însă intervenţia preşedintele CA, Mihai Stoica, şi a jucătorilor a fost decisivă în decizia finală.

Cornel Dinu a acceptat să vorbească din nou public, într-un moment în care Dinamo traversează un început de sezon care a atras atenţia. Una dintre cele mai importante figuri din istoria clubului din Ştefan cel Mare a analizat evoluţiile formaţiei, dar a făcut şi dezvăluiri despre propria situaţie.