Preşedintele celor de la CFR Cluj, Cristi Balaj, a oferit ultimele detalii privind situaţia lui Dan Petrescu la CFR Cluj, după ce tehnicianul a recunoscut că se gândeşte să părăsească România.
Preşedintele celor de la CFR Cluj, Cristi Balaj, a oferit ultimele detalii privind situaţia lui Dan Petrescu la CFR Cluj, după ce tehnicianul a recunoscut că se gândeşte să părăsească România.
Dan Petrescu (55 de ani) nu a semnat nici până acum prelungirea contractului cu CFR Cluj, chiar dacă patronul echipei, Neluţu Varga, a declarat în mai multe rânduri că s-a înţeles cu acesta şi va rămâne în Gruia până în 2029.
Campioana CFR a câştigat derbiul oraşului Cluj-Napoca cu Universitatea, după ce s-a impus, luni, pe arena Dr. Constantin Rădulescu, cu scorul de 4-0 (3-0), în ultimul meci al etapei a XXX-a, ultima a sezonului regulat din Superliga.